Dispărută de pe piață, timp de câțiva ani buni, după ce apăruse în colecția Leda Clasic a Editurii Leda, traducerea în limba română a capodoperei lui I.A.Goncearov a fost republicată în acest an în colecția Strada Ficțiunii, a Editurii All. Probabil cel mai cunoscut, dacă nu singurul roman cunoscut publicului larg, Oblomov este lucrarea care l-a așezat pe Goncearov, așa cum sugera și Albert Kovacs (cel care a semnat prefața traducerii apărute la Editura Leda) în rândul generalilor literaturii ruse. Un fapt notabil și curios pentru cititorul contemporan, atâta timp cât protagonistul construit de Goncearov pare să fie o figură contrastantă cu personajele clasice, torturate din literatura rusă, pentru care contactul cu semenii, cu textura socială și ideologică a epocii generează un cutremur față de care nu ai cum să rămâi indiferent. Spre deosebire de Anna Karenina a lui Tolstoi, de Raskolnikov, Stavroghin, Ivan Karamazov, de prințul Mâșkin ai lui Dostoievski, spre deosebire de Bazarov al lui Turgheniev sau de Peciorin al lui Lermontov, Oblomov are trăsăturile unui antierou capabil mai degrabă să dizolve, să anuleze o posibilă intrigă, în loc să o amorseze și să o împingă spre un punct culminant.

Romanul lui Goncearov gravitează în jurul acestui personaj ciudat, neobișnuit de modest în aspirații, proiectat în societatea rusă de la mijlocul secolului XIX. Născut într-o familie de boieri, crescut într-un spirit refractar la nou și la progres, într-o rânduială profund conservatoare, limitată aproape exclusiv la asigurarea nevoilor primare de somn, mâncare și adăpost, răsfățat și cocoloșit chiar și în adolescență, menajat de orice inițiativă, pasiune și interes care ar putea tulbura, printr-un proiect coerent nou, ordinea preexistentă, Oblomov ajunge, la doar treizeci și ceva de ani să capete aerul unui bătrân neputnicios, analfabet socio-emoțional. Izolat în camera sa înghesuită, unde domnește neglijența și nepăsarea, înconjurat de mese pline de praf, de ziare vechi de luni de zile, de călimara rămasă fără cerneală, învelit în halatul său petecit, cu mâneci lungi, Oblomov cască și își ruminează plictiseala în tihnă, trăind din veniturile moșiei sale decăzute. În vreme ce cunoscuții săi mișună aprig în societatea mondenă, își dezvoltă afacerile și sunt gata să depună eforturi pentru a-și asigura prosperitatea financiară și personală, pentru gingașul Oblomov, sculatul din pat și disputele cu servitorul său leneș, bârfitor și grosolan Zahar sunt provocări suficient de mari pentru a îndrăzni la ceva mai mult.

Pentru protagonistul lui Goncearov, idealul în viață este acela de a rămâne pe loc, de a trăi din dobânzi, de a savura o mediocritate eternă, într-o stare de trândăveală și vegetare undeva la țară, într-un cadru idilic, alături de o femeie modestă și discretă (deci nu pătimaș㠖 o asemenea femeie și-ar găsi iute amanți și ar aduce încurcături). Dar și acest vis pare ceva greu de desăvârșit, atunci când administrarea neglijentă a moșiei te amenință cu falimentul iar proprietarul căruia îi plătești chirie îți solicită să te muți în altă parte. Strategiile lui Oblomov în fața acestor realități care îl amenință sunt reprezentate de o eschivă desăvârșită: amânarea, delegarea și mai ales… somnul de după amiaza sunt elemente care neutralizează mesajele alarmante ale surselor de neliniște. Un asemenea personaj comico-tragic, pentru care acțiunile banale de zi cu zi capătă proporțiile unor încercări eroice de epopee, un inadaptat social, un neștiutor în ale trăitului ascunde însă un suflet sensibil și semințele unei reforme personale impresionante atunci când se va întâlni cu dragostea. Prin inițiativa singurului său prieteni, Stolz, o figură aflată în deplină antiteză cu moșierul nepriceput (un neamț lucid, iubitor de știință, inteligent și independent), Oblomov o va cunoaște pe Olga, o tânără dârză și neprefăcută, ambițioasă și curioasă, cea care va rămâne fascinată de excentricul vizitator și se va stradui să îl schimbe. Dragostea în romanul lui Goncearov capătă așadar virtuți inițiatice depline: sub impulsul iubirii, Oblomov va cunoaște premisele și imboldurile pentru o disciplinare existențială, pentru o confruntare cu lumea și grijile vieții obișnuite (rezolvarea surselor de venit, preocuparea pentru formarea intelectuală etc). Oblomov va realiza însă că spectrul unei fericiri trăite alături de Olga este întunecat de provocările pe termen lung ale unei existențe racordate social – deși protagonistul și-ar dori să traverseze câteva încercări, așteptându-se la o recompensă eternă, el realizează că o posibilă căsnicie presupune o întâlnire permanentă cu emoții și griji pe care nu le poate suporta. Fără să își piardă inocența, naivitatea, gingășia sufletească pe care apropiații săi, cu excepția lui Stolz, o exploatează din plin, Oblomov va căuta mai degrabă să se împace cu statutul de spectator pașnic al luptei pentru supraviețuire.

Goncearov reușește să exploreze, în peste 400 de pagini, o tipologie umană aparte, la limita dintre comic și tragic: tipul neangajatului existențial care își acceptă mediocritatea și izolarea, pentru a-și menaja și conserva slăbiciunea de caracter. Această slăbiciune este însă asumată de protagonist care își recunoaște și se rușinează de neputința sa, de lipsa sa de hotărâre și de lașitatea în fața alegerilor cu miză. Oblomov este un fel de omolog al prințului Mâșkin al lui Dostoievski – incapabil să se adapteze, să se supună și să acționeze cu legile scrise și nescrise ale mundanului, ale compromisului mizer, doar că originile acestei incapacități de adaptare pentru protagonistul lui Goncearov nu sunt legate de o anumită credință în bunătatea oamenilor, de un set de principii, ci mai degrabă ele își au rădăcina în imposibilitatea de confruntare cu semenii.

Interesant este însă faptul că, chiar dacă este o întrupare a eșecului pe toate planurile, un imatur din toate punctele de vedere, un dependent și un mizantrop comod, un munte de slăbiciune, Oblomov ajunge să inspire dragoste și simpatie, atât prietenilor cât mai ales cititorilor, atâta timp cât, refuzând să trăiască angajat, el reușește, în existența sa inertă și infantilă să își păstreze o inocență și o puritate sufletească de invidiat. Tocmai de aici se naște o anumită monumentalitate a personajului lui Goncearov, ceva ce îl înscrie pe Oblomov în galeria marilor personaje rusești, atâta timp cât seninătatea oblomoviană, prin caracterul ei dual, inspirând deopotrivă ceva tentant și respingător ajunge să trezească reacții adânci în inima cititorului.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro