Exista in Renastere un mare interes pentru istorie. Shakespeare nu este un caz izolat: Christopher Marlowe, Thomas Heywood, Ben Jonson, Philip Massinger, John Fletcher si John Ford sunt numai cativa dintre dramaturgii care prelucrau textele istorice pentru a le adapta pentru scena, stiind ca publicul citea, pe langa Biblie, si cartile de istorie, pentru a invata cum sa traiasca conform unei moralitati crestine si cum sa devina buni patrioti. Dar intre textele istorice trebuie incluse si textele polifice, analele, poemele, piesele de teatru sau naratiunile de tot felul care au inlocuit in Renastere cronicile medievale. Prin modelele lor literare sau scenice, acestea alimentau fervoarea patriotica, inradacinau virtutile, invatau poporul sa-si asculte monarhii, sa evite revoltele sau insurectiile si sa descurajeze stratagemele tradatoare. Prin urmare, ele reprezentau o foarte buna scoala a patriotismului.
Desi uneori se sugereaza ca Shakespeare ar fi fost creatorul genului istoric, mai corect ar fi sa spunem ca a reformulat un gen existent deja. Ca a avut succes ne-o dovedesc ediliile rapid epuizate ale pieselor sale, dar si felul invidios in care Robert Greene il ataca pe mai tanarul sau confrate, folosind un vers din Henric al VI-lea, „suflet de tigru-n piele de muiere" (Partea a treia, I, 4), rastalmacit in „suflet de tigru in piele de actor". Dar cum a reusit Shakespeare sa se impuna intr-o Londra plina de teatre si autori dramatici talentati? in primul rand, a evitat scenele bataliilor: daca in Henric al IV-lea, Partea intai ele sunt esentiale, in Richard al II-lea si Henric al V-lea dispar cu totul si doar se vorbeste despre ele. Apoi, s-a distankat de Seneca si de cronicile istorice de care era mai apropiat in unele piese anterioare, precum trilogia Henric al VI-lea, si a adaugat ceea ce nici moralitatile medievale, nici piesele predecesorilor sai nu aveau: suspans, o mai mare profunzime psihologica, puterea de a medita asupra vietii, tensiunea provocata de obligatia de a lua o decizie si sugestia ca timpul nu iarta un monarh indiferent la soarta Derek Traversi mai adauga un motiv: „Adevaratul artist, cand circumstantele il indeamna sa abordeze conceptii politice, le da o noua valoare umana din perspectiva propriei sale experiente; iar aceasta combinatie intre vechi si nou, intre tema mostenita si recrearea individuala le confera pieselor istorice scrise de Shakespeare un interes aparte si transformator."