In 1933, invitat sa tina o conferinta cu prilejul implinirii a 50 de ani de la moartea lui Wagner, Thomas Mann scrie eseul Patimirile si maretia lui Richard Wagner, un fel de mesaj de adio transmis Germaniei, pe care, imediat dupa prezentarea conferintei, avea s-o paraseasca pentru totdeauna. In felul acesta, Thomas Mann se despartea de o lume care ii devenise nu numai straina, dar si toxica. Tema conferintei avea o semnificatie aparte: Wagner era cea mai puternica figura artistica pe care propaganda nazista o confiscase. De aceea romancierul a simtit nevoia sa-l aseze pe compozitor in locul care-i era propriu: in traditia Romantismului german si in universalitate. Numeroasele si profundele afinitati dintre cei doi mari creatori fac ca eseul lui Thomas Mann sa fie, poate, cea mai subtila analiza a operei lui Wagner.