Cartea aceasta aduna in ea (in prima parte) alte marturii ale celor care l-au cunoscut pe Parintele Arsenie, fapte dumnezeiesti petrecute prin mijlocirea Parintelui, adevarate minuni pe care oamenii de ieri si de azi le aduc inaintea noastra spre luare-aminte. In partea a doua ne vorbeste Parintele Arsenie insusi, printr-o serie de sfaturi, cuvinte memorabile, indrumari pentru viata de zi cu zi, toate acestea de o uimitoare actualitate.

    Am considerat ca o asemenea ingemanare intre cele ce ni se istorisesc despre Parintele Arsenie Boca si ceea ce ne spune el insusi poate constitui inca o cale fericita in cautarea, de catre fiecare dintre noi, a Parintelui Arsenie.

 

    „Firea sa retrasa, retinuta, interiorizata si putin comunicativa avea ca suport un caracter moral inflexibil, vulcanic, dinamic, fapt dovedit in momentul in care a inceput lucrarea de trezire religioasa realizata la Manastirea Brancoveanu. La aceasta manastire era, in acea vreme, un pelerinaj de proportii, „bulboana spirituala uriasa" — cum a numit-o Nichifor Crainic — „cand toata tara lui Avram Iancu se misca in pelerinaj cantand, cu zapada pana la piept". Dar nu numai atat, ci credinciosi din aproape toate regiunile tarii isi indreptau pasii spre Manastirea Brancoveanu pentru a-l asculta pe Parintele Arsenie, fapt care l-a determinat pe Parintele Staniloae sa spuna: „Parintele Arsenie a fost un fenomen unic in istoria monahismului romanesc, adica o personalitate de o inalta statura monahala, cum n-a mai avut Biserica noastra Ortodoxa Romana."

    In lucrarea duhovniceasca savarsita de Parintele nostru, este de presupus ca avea, pe langa insusirile native de exceptie, si o pregatire intelectuala si o latura harismatica, un dar deosebit daruit de Dumnezeu ca urmare a nevointelor si a puritatii vietii sale morale, fapt care i-a determinat pe colegii sai de liceu si de la teologie sa-i spuna „sfantul". Ca a fost un harismatic, ca s-a invrednicit de vederea unor persoane sfinte, a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului si a Sfantului Serafim de Sarov, a marturisit-o Sfintia Sa insusi catorva dintre apropiatii sai. Fiind la Sfantul Munte Athos, in Grecia, s-a rugat Mantuitorului Hristos si Maicii Domnului sa-i calauzeasca pasii spre un duhovnic cunoscator al tainelor vietii duhovnicesti, care sa-l indrume in viata calugareasca. Dupa rugaciuni staruitoare la Fecioara Maria, s-a invrednicit de o vedenie in care Maica Domnului l-a luat de mana, l-a urcat pe un munte inalt, cu o prapastie atat de mare, incat cu greu putea cineva sa mearga cu piciorul liber, si l-a incredintat Sfantului Serafim de Sarov (1759-1833), care l-a indrumat in viata monahala.”