Fragment: 

 

    „Fata uscata a batranei se schimonosi a plans. Lui Dim Hagianu, incremenit, i se stinsese tigara intre degete. Nu misca, parea ca nu respira.

    „Seamana cu fiintele acelea chircite, pietrificate din Pompei", gandi Iustin Fagadau.

    Preotul avea ochii rosii, isi pierduse aerul senin. O masca a durerii izbitoare si dramatica pe figura rotunda, aproape bucalata.

    Nina Aldea, cu mana uitata pe gat, privea salbatic picioarele infirmului. Se gandea la miile de femei tinere sfartecate, aruncate apoi in gura crematoriului. Femei care iubisera, migalisera in seri lungi de iarna la broderia trusoului, avusesera o palarie preferata, se intinsesera pe nisip la soare cu simtamantul inefabil de plenitudine pe care-l poate incerca doar un trup tanar si sanatos. De pe urma lor nu ramasese nimic, absolut nimic. Poate doar o fotografie facuta la sfarsitul liceului intre 20 sau 30 de colege in uniforme, promotia anului...

    Vasile Mares respira greu. isi umezea mereu buzele plesnite.

    „Ce tragedie! Pe langa asa ceva, ai impresia ca nimic nu mai conteaza. Si totusi..."

    „Un om cu vointa puternica, gandi Val Iacobescu. Niciun obstacol nu a putut sa-l abata din calea lui."

    Se simtea cuprins de admiratie, coplesit de personalitatea lui Diamantopol. Salutase dintotdeauna perseverenta, incapatanarea de a sluji aceleiasi idei, demnitatea - verticala inflexibila de la care nu abdici niciodata. Avusese o existenta agitata, violenta, putea sa inteleaga mai bine decat oricare altul ce insemnasera ultimii 30 de ani din viata infirmului. Un cosmar cu o halucinanta alternanta de secvente: Lagarul din D., Munchen, Tarragona, Bolivia, Polul Sud, Madagascar, India, Alaska... Zigzag innebunitor pe harta lumii trecand prin sita trei miliarde de oameni pentru a-l detecta pe Diavolul Alb.

    „Un tip puternic", isi zise si se uita la infirm. Ideea nu i se paru caraghioasa. Forta nu are nimic de-a face cu muschii, pleaca de dinauntru. O stia de mult.„