Fara nicio indoiala, nicio alta forma de arta  nu este atat de iubita precum poezia in Iran. Se poate spune ca ea este arta suprema a culturii iraniene, expresia cea mai inalta, cea mai rafinata, cea mai plina de stralucire a geniului iranian dintotdeauna. Impactul sau asupra literaturilor lumii, prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu numai la nivel de forma - a se vedea gazelul, catrenul etc. - ci si la nivel ideatic, fiind preluate teme ce tin de o anume viziune asupra lumii, de cunoasterea fina a regulilor care o guverneaza, de cautare a divinitatii, de celebrare a vietii ale carei neajunsuri sunt privite cu intelepciune, de o filosofie ce il descatuseaza pe om din desertaciunile lumii, ducandu-l spre esenta.

Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari, Hafez, sase dintre cele mai stralucitoare nume cu care poezia persana se identifica, sunt reunite in aceasta carte de talentatul traducator Otto Starck, cel care, de-a lungul vremii, a oferit culturii romane talmaciri pline de har, de o mare acuratete si frumusete, in acelasi timp, din marea poezie persana. Trebuie subliniat aici ca efortul facut de traducator, in aceasta intreprindere, este considerabil, avand in vedere nu numai constrangerile legate de prozodie - ritm, rima, asonanta - sau de dificultatile ce incumba intr-o structura gramaticala ce se abate, nu de putine ori, de la regulile clasice, ci si acumularile milenare de istorie, de cultura, de religie, care sublimeaza in versul persan. Gratie stapanirii celor doua limbi, persana si romana, in subtilitatile lor creatoare, Otto Starck reuseste sa ofere cititorului roman texte ce pastreaza parfumul originalului persan.

Poezia persana, bogata in teme si orientari, este strabatuta, de la un capat la altul, de spiritul sufit, acea inalta expresie a sufletelor imbatate de dragoste divina. Asadar, nu intamplator tema vinului, ca bautura paradisiaca asa cum este descris in Coran, si a betiei, ca stare de efuziune a celui ce se apropie de divinitate este prezenta la tot pasul in marea simfonie poetica persana. Chiar si acolo unde interpretarea lasa loc echivocului, fiorul mistic se face simtit. Faptul ca vinul material este interzis de catre Legea islamica  accentueaza si mai mult acest simbolism prezent in literatura. Tema vinului isi are radacini adanci in traditia iraniana, avand in vedere  ca vechii persani venerau vinul si chiar il divinizau sub numele de Haoma ... Vinul inseamna dragoste si bucurie. Adevaratii credinciosi sunt beti de vinul dragostei divine. Vinul il elibereaza pe bautor de catusele legalismului si ale conventiilor, caci el este, in calitatea sa de bautura paradisiaca, o emanatie divina care iradiaza din forma in forma, un simbol al dragostei supreme care se manifesta in creatie: betia inseamna uitarea a tot ceea ce nu este Dumnezeu.

O alta tema predilecta este cea a suferintei profunde pricinuita de asteptarea intoarcerii la Dumnezeu, de dragostea mistuitoare a sufletului de a se aneantiza in El precum in celebra legenda a privighetorii si a trandafirului, legenda ce va  domina nu numai literatura, dar si toate celelalte arte inflorite pe meleagurile iraniene, trecand, apoi, in cele mai diverse culturi ale lumii.