Acest roman vizionar, in care Dumnezeu si Guvernul si-au unit fortele iar America e condusa in chip de Teocratie puritana, poate fi luat drept un volum care-i tine companie romanului lui Orwell 1984 – drept reversul lui, de fapt. Iti da la fel de multi fiori descriind variatele experiente ale unei vieti traite sub o tiranie; evoca aceeasi oroare in timp ce inteligenta lui caustica te face sa zambesti. - E.L. Doctorow
 

Atwood arunca o privire in unele dintre cele mai intunecate, secrete si, in mod ciudat, erotice colturi ale mintilor noastre – iar rezultatul este un avertisment rascolitor, fascinant si scris cu maiestrie. - Toronto Sun

Fragment din "Povestea slujitoarei" de Margaret Atwood"

"- Usa e incuiata. N-o sa intre nimeni. N-o sa stie nimeni ca nu-i al lui.
Ridica cearsaful. Partea de jos a fetei ii e acoperita de masca alba din tifon pe care o prevede regulamentul. Doi ochi caprui, un nas, un cap cu par castaniu. Mana lui e intre picioarele mele.
- Multi dintre mosii astia nu mai sunt in stare, zice el. Sau sunt sterili.
Aproape ca mi se taie rasuflarea, caci a pronuntat un cuvant interzis: „steril". Acum, nu mai exista niciun barbat steril, cel putin din punct de vedere oficial. Sunt doar femei fertile si femei sterpe, asa zice legea.
- Multe femei o fac, mai spune el. Vrei un copil, nu-i asa?
- Da, ii raspund.
E adevarat si nu intreb de ce, pentru ca stiu.

„Da-mi copii, ca de nu, mor!..." Iar vorbele astea au mai multe intelesuri.
- Esti pregatita, zice el. Acum e momentul. Azi sau maine e cel mai bine, de ce sa pierzi momentul? Nu ar dura decat un minut, scumpo.
Asa ii spunea nevestei lui, candva; poate ca-i mai spune asa, dar in realitate e un termen generic. Toate suntem „scumpo".
Ezit. Mi se ofera, imi ofera serviciile lui, iar asta presupune ca-si asuma un risc.
- Nu suport sa fiu martor la chinurile prin care trebuie sa treceti, murmura el.
E sincer, e compasiune autentica; insa cu toate astea ii face placere, cu toata compasiunea. Are ochii umezi de mila, mana i se misca pe trupul meu, cu nervozitate si nerabdare.
- E prea periculos, ii spun. Nu. Nu pot.
Pedeapsa pentru asa ceva e moartea. Dar ar trebui sa te prinda asupra faptului si sa aiba doi martori. Care ar fi sansele, oare sunt microfoane in camera sau asteapta cineva la usa? Mana i se opreste.
- Mai gandeste-te, spune el. Ti-am vazut graficul, nu ti-a mai ramas prea mult timp. Dar faci cum crezi, e viata ta.
- Multumesc, zic.
Trebuie sa-i las impresia ca nu ma simt jignita, ca sunt interesata. Isi retrage mana alene, intarziind miscarea: din punctul lui de vedere, discutia nu s-a incheiat. Ar putea sa-mi falsifice analizele, sa spuna ca am cancer sau ca nu-s fertila si sa ma trimita in Colonii, cu Nefemeile."