„Propunerile de lege care deschid primul capitol, asadar, reprezinta rabufnirea calma a omului care nu mai poate, care simte ca trebuie ceva ca lucrurile sa se indrepte, dar care nu are mijloace la indemana sa le infaptuiasca. Pe de alta parte, sincer, ce sa faci? Sa le bagi tirbusonul in ochi politicienilor care fura? Sa-i legi de un scaun si dup-aia sa pleci cu limba lor legata de bara din spate a masinii? Ne putem gandi la foarte multe, inclusiv sa revenim la Evul mediu, pentru ca tampenia e singurul domeniu in care imaginatia noastra nu are limite. Fireste, mult mai simplu astazi e sa ai un calculator unde sa vezi tot ce se intampla, desi pana acolo cred ca mai e. Sa ai un joystick acasa de unde sa manevrezi toata fara-delegea si tot din joystick s-o bagi la puscarie, dupa care sa dai enter. Pac, douaj' de ani de parnaie, sau cat iti arata pe ecran. Pentru ca asta a juns generatia noastra. Suntem niste nefericiti lenesi care cred ca-si pot rezolva problemele din butoane.

    Pe de alta parte si povestea cu taica-miu: foarte ciudata. Foarte straniu, totul. Si zic asta pentru ca desi el a incercat ani de-a randul sa afle cine-l turnase la securitate, treaba era mult mai complicata decat de a identifica un simplu nume. Karmica, aproape, daca nu m-as teme de cuvantul asta si de fapt nici nu ma tem, de-aia-l si folosesc. Karmica pentru ca insusi tatal sau, batranul Nicolae, pe care nu-l cunoscusem niciodata, fusese unul din propovaduitorii comunismului, ba chiar unul dintre cei care impusese colectivizarea sub amenintarea armei. Un individ hatru cu parpalac de piele, din cate mi se povestise, care jefuia bietii proprietari de pamanturi cu increderea neclintita ca pune osul la viitorul luminos al comunismului. Si care ceva mai tarziu cadea el insusi in dizgratia partidului, desi un ideolog mai loial al acestuia cu greu s-ar fi putut gasi.”