Editia a 2-a.
Elevii vin la scoala nu numai cu un bagaj de cunostinte care trebuie imbogatit, ci si cu emotii,  dorinte, temeri, atitudini, fiecare avand un ritm propriu de invatare si adaptare. Daca nu se tine cont de toate aceste aspecte, scopul invatamantului nu va fi atins intrutotul. Se subintelege de ce rolul psihologiei educatiei in formarea cadrelor didactice este deosebit de important. Suntem ceea ce suntem, in functie de cat de buni educatori au fost parintii si profesorii nostri, de masura si modul in care ne-au stimulat potentialul cu care ne-am nascut. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca genialitatea lui Einstein sau Edison nu i-ar fi ajutat sa depaseasca etichetele puse de profesorii lor. Ar fi ramas „in rezerva” talente uriase. Este cunoscut ca Edison, cel mai mare inventator din lume care a obtinut peste o mie de brevete, a fost considerat de profesorii sai un elev foarte slab. Einstein a marturisit ca profesorul de limba greaca i-a spus ca nu este bun de nimic, iar daca tatal sau s-ar fi lasat influentat de sugestiile acelui dascal, ar fi trebuit sa isi scoata copilul de la scoala. Alfred Adler a mentionat in cartea sa Psihologia scolarului greu educabil ca a trebuit sa repete clasa din cauza aritmeticii, mai precis a unui profesor care il declarase cu totul inapt pentru aceasta materie, recomandandu-i tatalui sau sa il duca sa invete meseria de croitor. Oare cati copii  nu neaparat geniali  au fost afectati de astfel de erori, interpretari subiective, etichetari si false asteptari? Cum pot fi acestea prevenite? Printr-o buna cunoastere a psihologiei educatiei si aplicarea principiilor sale in formarea copiilor.