Rebecca este o poveste despre doua femei, un barbat si o casa. Doua femei: Rebecca, prima sotie disparuta pe mare, rebela si misterioasa, si doamna de Winter, actuala sotie, supusa si naiva. Un barbat, Maxim de Winter, pe care trecutul nu-l lasa sa-si refaca viata si o casa, castelul Manderley, a carui existenta se intrepatrunde cu destinul personajelor. O poveste despre dragoste si moarte scrisa in maniera romanelor de succes, dar care este in acelasi timp un exemplu timpuriu de intertextualitate, reflectand un alt roman, Jane Eyre de Charlotte Bronte.
Fragment din cartea "Rebecca" de Daphne Du Maurier
"Ospatarul plictisit imi aduse ceaiul si, in timp ce mancam o felie de paine cu unt gustoasa ca rumegusul, m-am gandit la cararea din vale pe care mi-o descrisese in acea dupa-amiaza, la mirosul azaleelor si la golful cu prundis alb. Daca-i erau toate atat de dragi, de ce cauta spuma sofisticata de la McCain? Ii spusese doamnei Van Hopper ca nu avea niciun fel de planuri, ca venise in graba. si mi-l
imaginam alergand pe poteca aceea din vale, cu propriul sau demon din cer pe urme.
Am luat iar cartea, iar de asta data se deschise la pagina de titlu, unde am citit dedicatia: „Pentru Max, de la Rebecca. 17 mai", scrisa intr-o caligrafie curioasa, inclinata. O mica pata de cerneala insemna contrapagina alba, ca si cum persoana care scrisese, nerabdatoare, ar fi scuturat tocul ca sa scrie mai usor. Apoi, in timp ce se prelingea de pe penita, trasase liniile putin mai groase, astfel ca numele Rebecca iesea in evidenta, negru si putemic, R-ul inalt si aplecat dominand toate celelalte litere.
Am inchis cartea cu o miscare brusca si am pus-o sub manusi; intinzandu-ma spre un scaun din apropiere, am luat un exemplar din revista Illustration si am inceput sa-l rasfoiesc. Continea cateva fotografii frumoase ale Chateaux de la Loire, precum si un articol. Am citit cu atentie explicatiile despre fotografii, dar la sfarsit am constatat ca nu intelesesem o vorba. Cea pe care o vedeam in revista nu era fotografia castelului Blois, cu turlele sale subtiri, ci fata doamnei Van Hopper, la restaurant, in ajun, cu ochii ei mici si porcini sagetand spre masa alaturata si furculita plina de ravioli oprita in aer.
- O tragedie ingrozitoare, spunea ea, a aparut in toate ziarele, desigur."