Politica regionala a Uniunii Europene (UE), isi propune ca principal scop realizarea coeziunii economice si sociale a tuturor statelor membre, politica de altfel sustinuta prin instrumente structural-financiare. Proiectate si realizate la nivelul unor structuri teritoriale administrative si neadministrative (definite dupa Nomenclatorul Unitatilor Teritoriale Statistice), aceste programe nu confirma consecventa in aplicarea politicilor europene, la nivelul euroregiunilor.
Regiunea, stipuleaza autorul, ajunge la expresie institutionala specifica, ce se caracterizeaza prin aplicarea regimului general al colectivitatilor teritoriale. Ea formeaza o noua categorie de colectivitati teritoriale, care au aceeasi natura juridica ca si colectivitatile teritoriale existente, dar care se disting printr-o circumscriptie mai larga si prin competentele lor, prin care se urmareste dezvoltarea economica.
Economistul Dr. Iacob Altman vine cu precizarea ca si in practica economico-sociala regiunea este privita adeseori ca o unitate administrativ-teritoriala a unei tari, avand, pe de o parte, o determinare geografica (parte din teritoriul unei tari, care se individualizeaza prin pozitia geografica, morfologia teritoriului, istorie, cultura, economie, dinamica sociala etc.), iar pe de o alta parte, prezinta si determinare administrativa, respectiv o suma de competente institutionale, care-i confera o anumita autonomie, in raport cu autoritatea centrala, guvernamentala (nationala).
Disfunctiile intre educatia environmentala si conservarea, protectia mediului se vor reflecta in exploatarea primara a resurselor locale si prelucrare primara, venituri mici ale populatiei, investitii diminuate sau chiar absenta investitiilor in infrastructura, sanatate, invatamant etc.
Competitivitatea regionala si matricele de cuantificare si evaluare a acestei competitivitati nu ofera solutii general-valabile pentru regiunile romanesti delimitate arbitrar, iar concluzia studiului este aceea ca modelarea ofera solutii partiale la problemele regionale, dar reprezinta un inceput, un model ce poate fi imbunatatit prin aportul coordonat al specialistilor economisti, geografi, informaticieni, matematicieni, biologi etc.
Lucrarea se adreseaza deopotriva specialistilor, studentilor, politicienilor, dar si publicului larg, cu intentia de a incuraja descentralizarea, inovatia economica, ideea de afacere si bunastarea aproapelui nostru. (Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUS)

Fragment din lucrarea "Regionalizarea" de Iacob Altman

"2.1.3. Teoria centru-periferie
Una dintre cele mai bine elaborate teorii regionale este teoria propusa de John Friedmann, completata si de alti regionalisti, si care are la baza mai multe ipoteze. Astfel, relatiile existente intre zonele centrale si periferice sunt considerate adevarate motoare al dezvoltarii la nivel regional. De asemenea, efectul principal al relatiei il reprezinta aparitia unor randamente descrescatoare, dinspre zonele centrale spre cele periferice. in concluzie, profitul este mai putin perceput in zona periferica, in timp ce cresterea din zona centrala este determinata de export. Forta de munca si capitalul parasesc periferia si doresc adaptarea (uneori foarte dificila) la conditiile zonei centrale.
Aceasta teorie prezinta o mare aplicabilitate in zilele noastre, in conditiile in care se discuta despre convergenta intre centru si periferie, cu toate ca inegalitatile fundamentale intre cele doua zone se mentin pe termen lung. De asemenea, specializarea regiunilor in functie de potentialul natural si de traditii este prezenta si astazi in unele tari, dar aceasta nu mai reprezinta un factor hotarator pentru dezvoltare in ansamblul ei. Modelul centru-periferie a fost conturat de Friedman in perioada 1966-1973, reprezentand o versiune extinsa a cauzalitatii cumulative. Friedman considera relatia centru-periferie ca a doua etapa in secventa istorica a dezvoltarii regionale, care cuprinde patru etape:
1. modelul localizarilor pre-industriale;
2. modelul centru-periferie;
3. dispersarea, fragmentarea periferiei;
4. dezvoltarea unui sistem spatial integrat de regiuni interdependente.
Esential in teoria centru-periferie a lui Friedman este accentul pe modelul autonomie-dependenta, ce priveste spatiul economiei nationale ca un sistem in care distribuirea puterii tinde sa fie inegala, reflectand un model dominant si persistent de schimburi reciproce intre orase si intre regiuni.
Regiunile centrale sunt definite in termenii controlului asupra propriilor destine, in timp ce regiunile periferice sunt dependente si controlate de primele."