Gandirea chineza

In anul 1929, "Civilizatia chineza" - o analiza de atitudini si de conduite - cuprindea capitole de observatii concrete referitoare la viata campeneasca, obiceiurile taranesti, orasele si locurile sfinte precum si nenumarate referinte la viata publica si la cea privata. Cinci ani mai tarziu, "Gandirea chineza", un volum consacrat in intregime sistemului de gandire, deschidea un spatiu larg speculatiilor teoretice.

Rolf Stein, profesor onorific la College de France, reaminteste motivele dainuirii operei lui Granet subliniind cat de mult acesta "s-a tinut la distanta de orice comparatism"; in cartile sale "nu facea caz de interesul sau pentru sociologia generala". El scapa asadar de orice moda si ne lasa reflectiile sale asupra specificitatii lumii chineze. Speculatiile sale nu sunt mai putin pline de adevar; Kristopher Schipper, specialist in daoism, director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes, descopera "fascinante continuitati intre ritualurile antice reconstituite de Granet cu prilejul unei anchete de inalta virtuozitate, si acelea ale religiei populare contemporane, direct vizibile celui care stie sa aiba acces la ele" (op. cit., p.3).

Pentru numerosi savanti, filosofi sau istorici, Marcel Granet ramane unul din cei mai mari maestri formatori; asa este cazul cu Etiemble care-i datoreaza dragostea sa pentru rectificarea termenilor (Zhen Ming):

"<<Gandirea chineza>>, fervent si frecvent recitita, mi-a dovedit ca in ea totul se opune presupozitiilor metafizice sau teologice ale gandirii iudeo-crestine, adica unei parti neglijabile a gandirii grecesti" (op. cit., p.21).

Intr-o cu totul alta sensibilitate, Georges Dumezil se bizuia pe "Gandirea chineza", scriind in prefata sa la "Religia chinezilor":

"Si totusi de la ea, dupa aceasta indelungata cautare destul de vana, am primit eu firul Ariandei, adica nu atat o metoda cat o atitudine in fata textelor si curajul necesar pentru a ma tine de fir in ciuda tuturor".

Si mai departe, atat de miscator din partea unui savant genial:

"Ce altceva am facut eu decat sa aplic celor mai batrane <<istorii>> romane, scandinave, indiene, instrumentul de observatie si interpretare pe care Granet il pusese la punct asupra celei chineze?"

Printre alte concluzii, conceptiile schitate in aceasta lucrare se inscriu in linia directa a celor mai recente cercetari: importanta atribuita invatamantului oral in China antica, recurgerea la elementele de limbaj pentru a explica gandirea si chiar grija, exprimata in termeni deja "clasici", "de a face sa se intrevada spiritul moravurilor chineze".

Opera, impresionanta, dificila, dar "scanteind de intuitii geniale", dupa cum scria Levi-Strauss , ramane un inepuizabil rezervor de referinte savante, de conceptii patrunzatoare, originale, traduse in termeni stralucitori sau lapidari, ca acest "nici Dumnezeu, nici Lege", prin care autorul rezuma in concluzie atitudinea chineza majora in fata a doua functiuni care, in China, nu se diferentiaza niciodata de activitatea sociala. Aceste formule traduc grija pe care o avea intotdeauna Granet de a conduce la sinteza.