Adrian Fetecau se declara jurnalist de scoala veche. Jurnalist care ajunge la fata locului. Jurnalist care relateaza ceea ce vede cu ochii lui si care vorbeste cu oamenii ca sa le relateze altor oame-ni. Vreme de sase editii ale Jocurilor Olimpice m-am ciocnit de Adrian Fetecau in cotloanele arenelor, in locuri ascunse din ves-tiare si oriunde era ceva de povestit. Ne-am furat unul altuia subiectele, ne-am intrecut care e mai rapid si am facut-o constienti ca suntem doar cei mai norocosi dintre iubitorii de sport. Cei care ne-am facut jurnalisti si putem ajunge la fata locului. Aceasta carte e declaratia de iubire a unui jurnalist de scoala veche pentru iubi-torii sportului din toate epocile. - CATALIN TOLONTAN
Fragment din carte:

"6 E CLAR, AM IMBATRANIT, NU MA MAI TINE INIMA... (I)

M-am „adunat" cu greu sa va scriu! Sunt deja la al doilea ness! Sa speram ca-i vorba doar de oboseala ce incepe sa se acumuleze, si nu de inceputul vreunei raceli rebele... Prietenii din radio au „cazut" pe capete, rapusi de inamicul numit aer conditionat, omniprezent! Tuse, dureri in gat... Bogdan Predescu si Fane Alecsiu... Chiar mai rau, Mugur Corpaci, colegul meu de camera, care toata noaptea trecuta a fost „scuturat" de frisoane! Mi-a parut rau cand m-am trezit, din cand in cand, ca nu am cu ce sa-l ajut... Dar nimeni nu se plange sau zice ca nu mai poate... Si, sunt convins, asa procedeaza toti ziaristii veniti aici... La Jocurile Olimpice esti ca un corespondent de razboi. In fiecare zi urmeaza alte „batalii" la care trebuie sa fii, mort-copt, prezent! Asa ca, paracetamol, ceai fierbinte cu lamaie si... la treaba!
In ziua de duminica, 7 august, am „servit" mult tenis de masa si putin tenis de camp... Ma bucur ca am avut prilejul, la Rio, sa ma tin aproape de delegatia noastra de tenis de masa. Mult mai familiarizat cu lumea tenisului de camp, am descoperit si in cel de masa oameni de calitate, cu povesti deosebit de interesante. Poate ca e si sansa lor ca s-a gasit cineva sa le consemneze (asta, ca sa vedeti cat de modest sunt...).
Duminica, la pranz, primul care a evoluat a fost „con-buzoianul" meu, Ovidiu Ionescu, care a trecut in cinci seturi de ambitiosul austriac Robert Gardos. („Este cea mai importanta victorie din cariera mea", a exclamat Ovidiu, bucuros, dupa meci.) Si eu sunt bucuros, nu numai ca Ovidiu a confirmat sperantele investite in el, ci si pentru fosta mea colega de liceu, Iarodara, care, sunt sigur, a tremurat in fata televizorului, meciul fiind transmis in direct de TVR... Stiu cum e de la meciurile fiicei mele, jucatoare de tenis de camp. Numai parinte de sportiv de performanta sa nu fii!!! De multe ori pulsul poate da peste cap orice tensionnetru... A urmat Adrian Crisan. Advesar era mult mai tanarul francez, Emmanuel Lebesson, in plina ascensiune, aflat in primii 25 de jucatori ai lumii. Nici in cel mai urat vis „cocosul" nu-si putea inchipui ca va pierde acest meci, in fata unui „batranel", ce-i drept, locul 5 la Londra, dar de care nu se prea mai auzise ninnic in ultima perioada si care, culmea, obtinuse calificarea in extremis, de pe ultimul loc care asigura prezenta la Rio! Francezul, sigur pe el, nu stia ca „batranul roman" nu e „om de rand", ci unul „cu mana", cum se spune in tenisul de masa, dar si-n cel de camp, adica un artist care stie sa imblanzeasca micuta minge, oricat de tare ar fi izbita de adversar... "