Pentru ca societatea sa se schimbe, trebuie sa se schimbe fiecare om. si tocmai asta face Ortodoxia. Doar Ortodoxia o poate face. Doar Biserica Οrtodoxa (prin metoda ei terapeutica – isihasmul) poate sa-l vindece pe fiecare om, mintea si intreaga lui fiinta psihosomatica. 

Atunci cand spunem isihasm, sa nu ne gandim doar la asceti, la pustnicii care se nevoiesc si se linistesc in pustie. Isihasmul este metoda terapeutica a Ortodoxiei. Toti trebuie sa practicam isihasmul. Este un intreg „pachet”, am putea spune, de actiuni psihoterapeutice. Sunt toate cele recomandate de Biserica noastra ca mijloace si metode terapeutice: asceza, rugaciune neincetata, pocainta, viata liturgica.

 

    “Am putea spune ca omul, intrucat este bolnav la suflet si are diferite patimi, este (in sensul corect al termenului) „psihopat". Nu in sensul in care il foloseste psihiatria, ci conform terminologiei Parintilor. Deoarece are patimi, deoarece are sufletul bolnav, de aceea acest om se poate numi „psihopat".

    Nu e nevoie ca cineva sa fie, de pilda, schizofrenic, pentru a fi psihopat. Ci psihopatia, din punct de vedere patristic, exista in acel om al carui suflet nu functioneaza corect. Lucrarea sufletului sau, pe care Sfintii Parinti au numit-o „lucrare noetica", nu se desfasoara corect.

    Asadar, atunci cand „lucrarea noetica" a omului nu functioneaza corect (si tuturor ni se intampla asta, atata timp cat nu ne-am vindecat in spitalul numit Biserica), omul este psihopat. Atunci mintea lui este plina de cugete si din aceasta pricina se recomanda „curatirea" ei. Deci mintea omului patimas sau „psihopat" (dupa terminologia patristica) este necuratita. 

    Tocmai in aceasta consta „psihopatia" noastra: in faptul ca mintea noastra este plina de cugete, de ganduri. Nu numai de cugete rele, ci si de cugete bune. Amintiti-va! Ce am spus ca este mintea? Este „lucrarea noetica" existenta in inima omului.

    In mod normal, in spatiul inimii nu trebuie sa existe niciun alt gand, niciun alt cuget, in afara de Hristos. Ar trebui ca aceasta „lucrare noetica" sa fie in comuniune cu Dumnezeu. Iar aceasta comuniune se face prin rugaciunea neincetata.

    Asadar, atunci cand acolo, inauntru, in inima, exista si alte ganduri, „lucrarea noetica" nu functioneaza bine, este „incurcata". Exista, intr-un anumit fel, un „scurtcircuit" intre minte si ratiune. Gandurile, care ar trebui ingradite in ratiune, coboara in inima si iau locul care ii apartine doar lui Dumnezeu. Aceasta „confuzie" o avem cu totii in noi, atata vreme cat suntem nevindecati."