In "Sa invingem autismul" autorul prezinta principiile revolutionare aflate la baza programului care i-a ajutat pe el si pe cateva mii de familii cu nevoi speciale. Dupa cum arata Raun Kaufman, adesea, autismul este gresit inteles ca o tulburare comportamentala cand, de fapt, este o tulburare social-relationala. El explica, din proprie experienta, ce inseamna sa fii autist si in ce fel Programul Son-Rise da rezultate.
Un ghid detaliat cu strategii clare si practice, pe care cititorii le pot aplica imediat – in unele cazuri, parintii observa schimbari la copiii lor in numai o zi – "Sa invingem autismul" da o sansa acestor copii sa sfideze prognozele initiale pesimiste. Citind aceasta carte, parintii si educatorii invata sa le faciliteze copiilor crearea unor relatii pline de semnificatie si afectiune, sa-i ajute sa-si extinda aria de comunicare si sa participe cu succes la cele ce se intampla in lume.
O lucrare importanta in care se impletesc stiinta, progresul si speranta, "Sa invingem autismul" prezinta ideile valoroase si aplicatiile practice care au schimbat deja vietile a mii de familii din lumea intreaga.
Raun K. Kaufman a fost diagnosticat cu o forma severa de autism cand avea doi ani. Dupa ce li s-a spus ca baiatul lor isi va petrece viata intr-o institutie, parintii lui Raun au cautat o solutie proprie, pe care au numit-o Programul Son-Rise. Raun a obtinut licenta in bioetica medicala la Universitatea Brown iar acum este directorul pentru educatie globala la Centrul de Tratament pentru Autism din SUA.
Fragment din volum:
“Asa cum am mentionat in capitolul 2, atunci cand copilul tau pare sa opuna rezistenta, sa fie rigid, sau prefera rutine, nu se comporta anormal; se comporta normal, in contextul situatiei in care se afla. Asa ca nu este deloc surprinzator faptul ca multi dintre copiii nostri vor sa detina controlul intr-o mare masura.
Primul raspuns al majoritatii oamenilor atunci cand au de-a face cu un copil care controleaza, este sa incerce sa “il dezvete” pe copil de comportamentul lui dominator, incercand sa castige de la el controlul prin lupta. Poate unele persoane gandesc: Pentru a functiona in lumea mea, copilul meu trebuie sa se obisnuiasca sa faca lucrurile in modul corect, asa ca trebuie sa faca acum acest anume lucru in modul corect.
Pentru alte persoane, poate situatia este mai pragmatica si mai adaptata momentului respectiv. Poate aceste persoane gandesc in felul urmator: Doar trebuie sa-mi determin copilul sa se spele pe dinti (de exemplu), si apoi suntem gata. Stiu ca acum mi se opune, dar in curand terminam, si va fi meritat, pentru ca va avea dintii curati.
Daca oricare dintre aceste scenarii iti suna cunocute, nu doar ca este normal, dar este absolut de inteles. Iti iubesti copilul, si incerci sa-l ajuti sa se adapteze unei lumi care probabil nu ii va intelege sau tolera aspectele sale diferite de ale celorlalti. Si, mai mult decat atat, ai un milion de lucruri cu care jonglezi in acelasi timp, si uneori poate doar incerci sa supravietuiestiin fiecare zi.
Problema este ca, daca mergi pe aceasta cale cu copilul tau, vei sfarsi prin a fi foarte contraproductiv. Exercitarea de control asupra unei persoane care de asemenea vrea sa detina controlul are ca rezultat faptul ca acea persoana va fi si mai dominanta, nu invers. Atunci cand copilul tau isi simte provocat controlul pe care-l detine, se va simti obligat sa se propteasca in calcaie si sa lupte, pentru a-si restabili controlul si autonomia propriei persoane.”