Romanul se construieste in jurul castelului Glenveagh, spre care converg destinele personajelor de-a lungul unui secol: un proprietar de pamanturi nemilos, o frumoasa americanca, un rafinat colectionar de arta, cazuti cu totii sub vraja acestor peisaje irlandeze. Un loc si o istorie reale, dar recreate de Corinne Desarzens, in atmosfera peisajelor care ii seduc, frumoase si amenintatoare in acelasi timp, nu doar pe protagonisti, ci si pe cititori.

    CUPRINS:
I. Pustiul curentilor de aer
II. Cornelia
III. Colectionarul
Retete • Bibliografie

    Corinne Desarzens (n. 1952) este o scriitoare si jurnalista elvetiana. A scris culegeri de nuvele, romane, relatari de calatorie si eseuri
    Fragment din volum:

    ”Mi se spunea raspicat ca nu, hotarat lucru, irlandezii nu seamana cu grecii. Eu staruiam totusi sa cred ca da, vazandu-i ca doua profiluri opuse ale aceleiasi statuete. Un proverb bulgar spune ca francezii au primit darul vicleniei, englezii nebunia, iar grecii darul intrigii. Intriganti, poate, si certareti, chiar in gura mare, dar in spatele acestor lucruri, acelasi fel de sensibilitate. Pot sa izbucneasca in plans la o arie de fluier. Sa doboare zei si sa umble linistiti pe drumuri. Sa iubeasca nebuneste pietrele. Sa se dea in vant dupa prostul gust - tin la mare pret cununile din flori de portocal, cumpara covoare cu motive grosolane. Dar si sa vrajeasca. In America, cele mai frumoase actrite de cinema sunt irlandeze. In Franta, intotdeauna curge sange grecesc prin venele celor care contribuie cel mai mult la bunul mers al magazinului Cartier. La Belle Otero? Fiica unul militar grec si a unei tiganci. Doamna Bibesco? Romanca dupa tata - asta imi face placere pentru Romola - si grecoaica dupa mama. Si apoi, mai presus de toate, grecii si irlandezii impartasesc aceeasi neincredere, aceeasi detasare: nu sunt siguri nici unii, nici altii ca un orar, o marca noua de pasta de dinti, oscilatia unui curs la bursa, deschiderea unei case de moda, o asigurare de incendiu sau o lama de ras le pot imbunatati cu adevarat soarta. Nici pe a noastra.
    Alesesem Irlanda si Donegal si Glenveagh pentru ca de acolo se trage bunicul meu. M-as fi lipsit eu insumi de tot ceea ce posedam daca n-as fi trait totusi, de prea mult timp, printre obiecte, atatea obiecte. Facute pentru alte ceruri decat acest insolent albastru grec in care imi venea mereu sa sar cu amandoua picioarele - luandu-mi avant, ca Donald Duck pe trambulina lui, cu roti in loc de labe, dandu-se inapoi ca sa poata sari mai bine -, acestea aveau nevoie de un adapost sigur.”