Fragment din romanul "Sabia destinului. A doua parte din seria Witcher" de Andrzej Sapkowski:

 

    „Geralt, inglodat si imobilizat, si-a rasucit soldurile anevoie, retezandu-i un alt tentacul. Celelalte doua, groase ca bustenii, au cazut peste el cu forta, afundandu-l si mai adanc in murdarie. Trupul a alunecat spre el, rostogolindu-se prin gunoi ca un poloboc urnit din loc. Vanatorul a vazut cum bulbul hidos si-a desclestat falcile late, pline de colti mari, cubici.

     S-a lasat infasurat de tentacule in jurul mijlocului, smuls cu un plescait din mocirla fetida si tras spre trupul care se apropia cu miscari circulare de gunoi. Falcile zimtate trosneau salbatic si furios. Aflat langa botul inspaimantator, vanatorul l-a lovit cu sabia tinuta in ambele maini, lama alunecandu-i lent. Un dam dulceag i-a taiat respiratia. Monstrul a suierat si s-a cutremurat i-a dat drumul din tentaculele care au inceput sa fluture convulsiv in aer. Impotmolit in gunoi, Geralt a lovit din nou, botul ranjit a trosnit si a parait strident si sinistru. Creatura baiguia si matahaia, dar dintr-odata a tasnit fluierand si improscandu-l pe vanator cu noroi fetid. Cu o miscare brusca, Geralt si-a facut vant impingand cu picioarele scufundate in gunoi, s-a eliberat, s-a aruncat cu pieptul inainte ca un inotator care iese din apa, a lovit cu toate fortele, de sus, impingand cu elan lama care a strapuns trupul intre cei doi ochi spalaciti. Monstrul a gemut fara noima, s-a zbatut, revarsandu-se pe mormanul de gunoi ca o vezica sparta, emanand rafale calde, intepatoare, valuri de duhoare. Tentaculele zvacneau si se zvarcoleau printre putreziciuni, Vanatorul a iesit cu dificultate din pasta vascoasa. A calcat pe ceva subred si a simtit cum ceva lipicios si scarbos i s-a strecurat in ciubota si i se urca pe gamba. Sa se duca la fantana, si-a zis in sinea lui, sa se spele cat mai rapid de toata murdaria. Sa se curete. Tentaculele creaturii au plesnit din nou pasta de gunoi tare si umed, apoi au amortit.

    O stea cazatoare a fulgerat inviorand bolta cereasca intunecata, presarata cu luminite neclintite. Vanatorul nu si-a pus nicio dorinta.

    A respirat adanc, gafait, simtind cum trece efectul elixirului luat inainte de lupta. 

    Mormanul imens de gunoi si moloz de langa zidul targului, inclinat in panta abrupta in directia panglicii sclipitoare a raului, arata pitoresc si interesant in lumina stelelor. Vanatorul a scuipat.

    Monstrul era mort. Facea parte de-acum din acel maldar de gunoi, in care odata vietuia.

    A mai cazut o stea.

    - O lepadatura, a spus vanatorul de monstri cu efort. Oroare, gunoi si rahat.”