"Cea de-a doua carte de versuri a Oanei Boc nu se indeparteaza ca atitudine de cea dintai, dar isi consolideaza altfel arhitectura, proiectand-o pe un fundal mitic, arhetipal. Cuplul emblematic, Adam si Eva, numeste de la inceput tema care va subintinde cu variatiuni infinite poemele: unitatea primordiala in cautarea careia indragostitii se inscriu de la inceputuri. Cuvintele iubirii sunt si cuvinte ale puterii, creatoare. Reintoarse in pagina alba, exersand valente multiple si ritmuri inedite, ele pot provoca recuperarea simfoniei uitate/ratacite. Monologul Evei, abia intrerupt ici-colo de evocarea unor comentarii dinspre Adam, e, in cele din urma, o corespondenta cu adresant general-uman. Tonul ales e optim, el favorizand participarea implicata a cititorului la o delicat-patimasa confesiune de interior." - Irina Petras