Se spune ca liceul e cea mai frumoasa perioada din viata unui tanar.
Peter, unul dintre cei mai buni jucatori de baschet din liceul lui, isi face griji ca aceasta afirmatie s-ar putea sa fie adevarata. Intre timp, Eliza numara orele pana ce va putea scapa de Seattle, orasul natal – si de reputatia ei. Anita, o fata cu o viata aparent perfecta, se intreaba din ce in ce mai des daca merita sa-si abandoneze adevaratele vise pentru a intra la o universitate de prestigiu. Iar Andy nu intelege de ce oamenii se agita in ceea ce priveste facultatea si cariera – viitorul mai poate sa astepte.
Sau nu? Caci se pare ca viitorul ,,se apropie” cu repeziciune din spatiu – un asteroid se indreapta direct catre Pamant –  si exista posibilitatea de a sterge orice urma de viata de pe fata planetei. In vreme ce acesti patru viitori absolventi – impreuna cu restul omenirii – asteapta sa vada ce daune va produce asteroidul, sunt totodata nevoiti sa-si abandoneze gandurile legate de viitor si sa se decida cum isi vor petrece ceea ce mai ramane din prezent.

Inainte de asteroid, le-am permis oamenilor sa ne eticheteze: sportivul, proscrisa, ratatul si tocilara.
Dar apoi am privit cu totii spre cer si totul s-a schimbat.
Oamenii de stiinta spun ca va sosi in doua luni. Ne-au oferit doua luni pentru a renunta la stereotipuri. Doua luni pentru a ne transforma in ceva ce va dainui chiar si dupa sfarsitul lumii.
Doua luni pentru a trai cu adevarat.

„Si am privit cu totii spre cer e un debut triumfator – Apocalipsa lui Stephen King pentru aceasta generatie. Este deopotriva tulburator, optimist, inspaimantator si induiosator, scris cu enorm de multa compasiune pentru felul in care prezentul ne scapa printre degete. Un roman glorios, minunat si de neuitat” – Andrew Smith, autorului bestsellerului Grasshopper Jungle

„Wallach a creat o distributie realista de adolescenti care se lupta cu probleme de identitate, familie si loialitate. Fanii povestilor apocaliptice nu vor fi dezamagiti.” – School Library Journal

„In acest debut remarcabil, Wallach strapunge intunericul sau cu sensibilitate si umor. O poveste incitanta, care va scoate la iveala filosofii din cititori.” – Kirkus Reviews
Fragment din roman:

"Anita nu mai fusese in oras de la spectacolul Esperanzei Spalding, iar lucrurile se schimbasera negresit. Pe strazi erau atat de multi oameni, incat ziceai ca tocmai iesisera de la un concert si nimeni nu voia sa mearga acasa. Crocodile era ticsit cu marginalizatii din Seattle — rockeri varstnici in pantaloni de piele cu tinte, perechi de fete cu par strans in tepi, care se tineau de mana, metalisti barbosi ale caror brate erau la fel de pline de tatuaje precum cabinele de toaleta ale localului cu graffiti. Anita se aseza la bar, singura cu valiza ei si cu un pahar cu suc de portocale, simtindu-se speriata si singura si entuziasmata in acelasi timp. Chiar o facea. Fugea de acasa.
Acum nu mai trebuia decat sa gaseasca un loc in care sa stea:
Prima formatie era alcatuita din patru tipi care se prea poate sa fi fost concurenti intr-o competitie in care se cauta sosia lui Dracula. Unul dintre ei canta la o orga bisericeasca sintetizata. Urmatorul fu un grup de skinhead; vocalistului ii placea sa-si bage tot microfonul in gura in timp ce zbiera in el. Ringul de dans arata precum o incercare de evadare de la spitalul de nebuni.
In jurul orei zece, Andy si Bobo se impleticira pe scena si incepura sa se pregateasca. Era evident ca ambii bausera. Muzica lor era confuza, banala si dureros de zgomotoasa in acelasi timp. Din pricina publicului galagios si a folosirii constante a talgerelor, era imposibil sa deslusesti vreun cuvant din scartaiala frenetica a lui Bobo. Era un vocalist decent, extrem de sigur pe sine, caruia nu-i era teama sa para nebun, insa cantecele erau de neinteles.
Anita era dezamagita. Chiar daca nu-si facuse prea mari sperante in legatura cu acest spectacol, se asteptase la cateva momente magice. Insa ceea ce capata de la „formatia" lui Andy era acel gen special de disperare care o cuprindea atunci cand asculta cantece cu adevarat ingrozitoare. Bine, asta si un tiuit in urechi.
Dupa vreo doua sau douazeci si patru de cantece, Andy se ridica si iesi impleticit de dupa bateria lui. Era atat de beat, incat o puteai vedea in fiecare parte din corpul sau; membrele i se miscau precum baloanele umplute cu prea multa apa, si aproape ca scapa chitara pe care i-o intinse Bobo. Ranji stramb spre multime — oarecum dragut, de fapt. "