Si se auzeau greierii e un roman scurt, puternic, cu o tema necrutatoare: avorturile clandestine dinainte de Revolutia din 1989 si consecintele lor cumplite asupra existentei individuale. Confesiunea unei femei, directa, cu rare momente de tandrete si caldura, atunci cand gandurile i se indreapta catre fetita ei, Sonia, recompune fracturat, dar in detalii de o acuitate uneori insuportabila un capitol intunecat din istoria romaneasca. Fie ca vorbeste despre viata muncitoarelor din fabricile comuniste, ca rememoreaza momente dintr-o copilarie chinuita, marcata de figura unui tata violent, sau ca face sa se auda, la final, vocea Soniei, cartea pastreaza un ritm si o intensitate care taie rasuflarea cititorului.

 

Mi-am trait copilaria in anii ’80, intr-un mic oras de munte, la adapost de istorie. Cu colegii mei de la Scoala generala nr. 3 faceam toate nebuniile din lume, in orele de PTAP doamna diriginta ne du­cea in Parcul Stefanescu sa adunam castane, ma consideram norocoasa cand la cofetaria Garofita bagau savarine, nu-mi dadea prin cap s-o compar pe Angela Similea cu Rolling Stones, iar parintii mei nu aveau ambitii nemasurate in ceea ce ma priveste. Despre cruzime nu stiam mare lucru pe atunci, mult mai tarziu, dupa Revolutie, am aflat ca in anii aceia au murit cel putin 10.000 de femei in urma avorturilor ilegale. Ca pana si moartea lor a fost folosita ca propaganda. Ca trupul neinsufletit al uneia dintre aceste femei a fost expus in fabrica in care lucra, avertisment pentru celelalte muncitoare. Cand intamplarea asta imi revenea in minte ma suspectam ca n-am retinut corect, ca asa ceva, chiar si inainte de ’89, n-ar fi fost posibil. Am inceput sa scriu Si se auzeau greierii din nevoia de a accepta. Am incercat sa integrez realitatea cu ajutorul literaturii. – Corina Sabau