Adam Stone isi doreste libertate si liniste. Isi doreste sa scape din Blackwater, orasul prafuit din inima desertului, in care a crescut. Cel mai mult insa, Stone o doreste pe frumoasa Sadie Blood. Alaturi de aceasta si de primejdiosul outsider Kane, Adam participa la Raliul Blackwater, o cursa dura, care le pune la incercare atat rezistenta fizica, cat si cea psihica. Numai cei mai puternici vor supravietui. Premiul pus in joc este un bilet spre Baza Spatiala si un trai luxos, dincolo de orice inchipuire. lar pentru o sansa la aceasta viata noua, Adam e gata sa riste totul...
“Hofmeyr construieste o lume dintr-un viitor sumbru, un tablou deopotriva sublim si aspru [...] Un roman despre supra-vietuire si despre modul in care o persoana isi poate pastra umanitatea intr-un mediu dominat de cruzime.” - Publishers Weekly
Fragment din roman:
“Un mic obiect intunecat trece prin fereastra, cu un zgomot putemic ca de explozie. Ii zboara pe deasupra capului si se izbeste de suportul de vase, plin cu farfurii din lut, de pe perete. Adam isi lasa in jos capul si isi ridica mainile pentru a-si proteja fata. Suportul de vase cade insotit de un nor de cioburi. Adam tuseste din cauza prafului care se ridica.
Afara, din semiintuneric izbucneste un chiot triumfator. Inca o fereastra sare in tandari si un alt proiectil negru zboara in viteza prin aer. Adam se fereste si il aude vajaindu-i pe deasupra capului. Proiectilul se loveste de perete si ricoseaza pe canapea, unde cade langa picioarele lui goale. O piatra – rotunjita, neteda, fierbinte de la frecarea cu aerul. Adam o da la o parte cu piciorul.
Pietre de prastie.
E pe deplin treaz acum. Cu ochii larg deschisi, bajbaie dupa pantaloni si dupa tricou, asezate pe spatarul canapelei. Se rostogoleste de pe canapeaua care ii serveste drept pat, cu hainele stranse ghemotoc in mana.
Insa nu destul de repede.
Durerea il sageteaza in umar. Se aude un pocnet asurzitor si o lovitura fulgeratoare ii atinge capul. Adam e trantit pe o parte. Se loveste tare de podea si ramane intins. Isi duce mana la tampla si aceasta devine lipicioasa de la sange. Nu-i insa decat o julitura. Nu are cum sa fie mai mult de atat. Daca nimereste in plin, o lovitura de prastie in cap inseamna moarte. De fiecare data.
Se reazema de spatarul unui scaun si respira greu. Durerea ii pulseaza in cap si in umarul drept. E ametit, buimac. Intoarce capul inspre umar si vede o pata rosiatica si ingrosata si o vanataie care se umfla repede.
Alte proiectile zboara prin camera. Isi imbraca pantalonii, scaldat de o sudoare inghetata.
Voci care striga. Din ce in ce mai tare. Apoi o alta rafala de pietre intra in zbor prin geamul spart. Toata incaperea rasuna de zgomotul lor neintrerupt. La care se adauga sunetul de lemn crapat si de sticla sparta. Iar, in tot acest timp, de afara rasuna rasete si injuraturi si strigate.
Adam sta ghemuit, cu spatele lipit de canapea, genunchii stransi la piept, sub barbie, si incearca sa-si adune gandurile."