Recent am primit o recomandare de lectură de la Cristian Fulaş: un volum apărut la Editura Karth (imprint al Editurii Herg Bent), intitulat Sub mâinile mele, semnat de scriitorul George C Dumitru. Nefiind familiarizat cu acest autor (despre care am aflat că a publicat povestiri şi roman la edituri precum Vremea sau Paralela 45), dar mizând cu încredere pe votul pozitiv oferit de Cristian Fulaş (el însuşi un scriitor rafinat şi un cititor sofisticat – încă vă recomand cronica unei dependenţe reconstruită în romanul Fâşii de ruşine, lansat la Librăria Şt.O.Iosif Braşov anul acesta), am parcurs volumul de proză scurtă care cuprinde, în doar 170 de pagini, nu mai puţin de opt compoziţii.

Prima dintre ele şi cea mai extinsă dintre povestiri, intitulată Neliniştea sub care ai crescut îl are ca protagonist pe George, un tânăr a cărui căsnicie se destramă şi care alunecă într-o spirală a disperării din care nu mai poate ieşi. Înşelat de soţia sa, Silvia, care îl părăseşte pentru un alt bărbat, George devine sufocat de frustrare şi începe să vadă tot ceea ce îl înconjoară sub un spectru infernal. Transformat într-un monolit de ură şi suferinţă de care se lovesc şi din care ricoşează, cu scântei, toate elementele din jurul său, protagonistul primei povestiri, hipersensibilizat şi însingurat e martorul prăbuşirii unei lumi. Indiferent că merge la slujbă, că stă acasă, că ajunge în Anglia, orice peisaj devine exasperant, un pretext pentru actualizarea propriilor vulnerabilităţi şi dezechilibre. George e scos din minţi de bucuria artificială a angajaţilor urâţi, vorbăria clişeică livrată turiştilor, şedinţele cu aer ostil, aglomeraţia de la aeroport, buzele pline de botox ale notarului (care păstrează aspectul unei pompe de desfundat chiuveta), apucăturile de duhovnic de ocazie ale şefului şi aşa mai departe. Ultimul refugiu pe care speră să-l găsească, după ce consumă asumarea eşecului casnic şi în faţa familiei, după ce renunţă şi la slujbă, un loc unde să-şi reseteze fiinţa este spatiul copilăriei şi casa de la ţară. Doar că satul, cu posibile virtuţi consolatoare s-a transfomrat într-un kitsch sinistru (în care vechiul degradat e dublat de noul opulent), prietenii şi rudele de demult par îmbătrânite, plictisitoare. Reintrarea Silviei în scenă, marcată de o altă despărţire şi de venirea unui copil pe lume reprezinta singura şansă de salvare a lui George (mergând parcă, pe un principiu homeopat, al faptului că otrava care te intoxică te poate şi vindeca). Doar că demonii care consumă mintea protagonistului nu par să îl părăsească niciodată, ci doar să intre într-o sumară pauză de digestie şi să ridiculizeze, până la urmă, capacitatea de a ierta şi de a se ridica deasupra trecutului.

Prima şi cea mai extinsă povestire în care dezasamblarea psihică este urmărită cu un tempo lent, dar cât se poate de convingător (iar George C Dumitru este un scriitor plin de imaginaţie în a scoate la iveală, prin limbaj şi metafore diformitatea universului privită prin ochii unui personaj care se dezintegrează) este doar un intro cuminte şi suportabil pentru desfăşurarea îndrăzneaţă, concentrată şi lipsită de orice tabu a următoarelor compoziţii. Celelalte povestiri explorează derapaje psihice ale unor personaje cu minţile devorate care nici nu îşi mai pun problema recuperării sau a legitimităţii faptelor lor. Sunt pur şi simplu protagonişti spulberaţi de forţe adânci şi copleşitoare care îşi asumă cu sentimentul inevitabilului sau chiar cu plăcere morbidă revărsarea de violenţă asupra semenilor: fie că vorbim de copilul care sufocă un bebeluş din raţiuni infantile, un ucigaş de profesie care îşi desăvârşeşte opera pregătind omorul propriului fiu, un seducător care agaţă o femeie urâtă din milă şi pe care o execută ulterior, un boschetar care sfidează legile şi convenţiile etc.

George C Dumitru livrează un exerciţiu de imaginaţie interesant şi curajos, oferind câteva instantanee aproape fotografice (prin dimensiunile reduse ale prozelor care îşi păstrează însă soliditatea culorilor şi a contururilor dezvăluite) în ceea ce priveşte perspectiva asupra lumii a câtorva psihopaţi. Un asemenea exerciţiu solicită, de asemenea şi îndrăzneala cititorului, disponibilitatea acestuia de a ieşi din zona de confort şi de a căuta să pătrundă în sfera obsesivului şi a semnului antitetic cu lumea sub care par să trăiască protagoniştii lui George C.Dumitru. Îi mulţumesc lui Cristian Fulaş pentru recomandare şi o dau, la rândul meu mai departe: Sub mâinile mele este o colecţie inedită de povestiri macabre cu un puternic accent psihologic, o experienţă spectaculoasă livrată de câţiva gladiatori ai sorţii, încrâncenaţi şi tensionaţi, dispuşi să ardă până la capăt într-o arenă literară în care nu ai ocazia să pătrunzi prea des.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro