Ca sa arate ca un om, Isserley si-a tradat specia si propria natura. Pe o autostrada din muntii Scotiei, ea iese in fiecare zi la vanatoare de autostopisti tineri si musculosi. Inceput de pulp fiction, s-ar putea crede. Pe care ii aduce la ferma Ablach, pentru a fi transati si procesati. Sa fie roman politist? Iar apoi trimisi intr-o tara indepartata, in care carnea de vodsel se vinde la pretul oxigenului pe o luna. Science fiction? Distopie? Sau, poate, nu exista tradare intre specii, pentru ca toti suntem la fel sub piele – iar categorizarea pe specii biologice (sau genuri literare) devine un nonsens, inutila sau amorala. E limpede ca romanul Sub piele rezista clasificarilor, totusi poate fi descris ca un science fiction mundan, in sensul ca se intampla aici si acum, cu influente din proza lui Kafka, Vonnegut, Huxley sau Orwell. Foarte economic scris, romanul nu da lectii, dar pune probleme de morala mai putin obisnuite – cum ar fi interspecialitatea (grija intre specii), canibalismul, vegetarianismul sau tehnologiile corpului. Cu un destin literar pe masura, Sub piele ar putea deveni noul 1984 al secolului care tocmai a inceput.