Intr-o epoca bogata in cuvant, stiri, informatii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degraba ciudat ca cineva sa vorbeasca despre tacere. In vremuri de decadere a cuvantului in minciuna, jignire, lingusire, ironie, inselaciune si batjocura, se impune, credem, sa faca referire cineva si la cunoscuta, aleasa, discreta si de folos aducatoarea tacere. Tacerea e un fel de a fi. Cineva care tace nu inseamna nicidecum ca e nepasator, apatic, lipsit de vlaga si neatent. Tacerea deliberata, putina vorbire cultivata cu grija si respingerea vorbariei si a barfei constituie cinstea tacerii si evitarea obositoarei poliloghii, de la care provin continuu diferite probleme precum certuri, raceala sufleteasca, zarva. Oamenii tacuti vorbesc prin tacerea lor sobra. Nu tac pentru ca nu stiu sa vorbeasca, din rea-vointa si din ingamfare ascunsa ca nu participa la discutii de nivel inalt, ci din simtirea smerita ca nu au ceva important de spus. Astfel, pur si simplu tac. Cand insa chiar vorbesc, lasa cuvant plin de continut.

CUPRINS:
• Tacerea cea bine graitoare
• De la suparare la intristare si depresie
• Parintii si cresterea copiilor
• Sfantul Munte si tinerii
• Sfanta Liturghie si Sfanta Euharistie
• Intampinarea Patimilor Domnului