Fragment din roman:

 

    „M-am trezit intr-un lift care urca. Somnambulii ma flancau, cu fetele goale si ochii inchisi. Corpul imi era plin de vanatai. Stateam linistit, fara sa fac ceva care le-ar fi putut atrage atentia. Ma durea peste tot, si durerea era atat de intensa, ca imi era rau. Gandurile imi erau lente si imprastiate. Am strans incet degetele de la mana, apoi pe cele de la picioare, si functionau toate. Ma durea cand respiram, ceea insemna ca imi fisurasera sau chiar rupsesera niste coaste. Gura imi era plina de sange. L-am lasat sa se scurga intr-o parte si mi-am verificat dintii cu limba. Cativa se miscau, dar macar erau acolo. Speram nu fi facut pe mine. Urasc cand se intampla asta. Trecuse multa vreme de cand incasasem o astfel de bataie. Probabil ca voi urina sange o saptamana. Uitasem prima regula din Zona Intunecata - nu conteaza cat de rau crezi ca esti, exista intotdeauna cineva si mai rau. Cu toate acestea, vizita asta nu era un esec total. Venisem sa caut dovezi ca familia Cavendish e vinovata de ceva, si ceea ce-mi facusera era numai bun. 

    Liftul s-a oprit cu o smucitura care mi-a zguduit trupul, si durerea aproape ca m-a facut sa tip. Usile s-au deschis si Somnambulii s-au aplecat, m-au ridicat si m-au dus afara. Nu am incercat sa ma opun. Partial din cauza ca nu eram deloc in stare s-o fac, dar mai ales pentru ca eram sigur ca ma duceau unde vroiam sa ajung - la stapanii lor, familia Cavendish. M-au tarat printr-un birou si m-au aruncat ca pe un sac cu gunoi in fata receptiei. Covorul gros a atenuat cat de cat impactul, dar tot m-a durut ca dracu', si am lesinat.

    Cand mi-am revenit, Somnambulii disparusera. Mi-am intors capul incet, cu atentie, si am vazut usa unui birou interior inchizandu-se. M-am relaxat putin si m-am fortat sa ma ridic in patru labe.”