In eseurile cuprinse in Ultimele zile din viata literaturii , literatura este mai degraba un test cultural, care masoara conturul unei viziuni despre lume si vitalitatea unei culturi. In cazul nostru, este vorba despre literatura si cultura franceza din ultimele doua decenii. Vocea literaturii franceze recente este sau soptit-ironica, sau oracular-apocaliptica, dar spatiul ei de rezonanta – cultura franceza – ii face un ecou din ce in ce mai mic. In aceasta carte este vorba in primul rind despre scurte genealogii si scanarea citorva imagini ale literaturii angajate (avindu-l lider pe Michel Houellebecq) si literaturii minimaliste (promovata de Editions Minuit) drept cele doua paradigme literare contemporane din Franta, fiecare impreuna cu satelitii lor, dar si despre felul in care putem vorbi despre literatura si familia derivatelor notiunii de modernitate la inceput de secol XXI.

„Alexandru Matei se misca in literatura franceza contemporana ca pestele in apa. Cunoaste fiecare poteca a acestei gradini a la francaise . Se plimba printre ele aplicat si cu aplomb. Pare sa stie numele tuturor plantelor. Are la dispozitie etichetele altora si, atunci cind planta nu are inca un nume, inventeaza la repezeala unul. Este, in fond, «trimisul nostru special» in patria Luminilor, un fel de spion cu ochelari, doar ca el sta (mai mult) la Bucuresti si scrie (uneori) la gazeta. Mi-l imaginez cum amusineaza teritoriul pe care-l are de parcurs, ca un Sherlock Holmes (OK, ca va, Arsene Lupin!) «prelevind probe» pentru urmatorul eseu... Echenoz ? E si-un nose . Houellebecq? Scrie sec. Beigbeder? Efemer. Iar Quignard, iar si iar, e-un classique – un roman izolat de barbari. Etc.” (Alex. Leo Serban)