Lirismul este dominanta personalitatii Silviel Andrei, o prozatoare ce descrie lumea prin filtrul propriei constiinte, iar intamplarile si portretele din romanele sale atesta o mana sigura de autor lucid implicat in prezent, dar cu o discreta nostalgie a trecutului. Scrierile sale degaja o anume inocenta, grefata pe comandamentele vietii de adult, o intelegere matura a scurgerii clipelor harazite fiecaruia in aceasta viata; e un mod delicat de a vorbi despre lucrurile profunde care dau sens vietii, despre locul fiecaruia in aceasta randuiala a vesniciei. Naturaletea, firescul, reflectia morala de sorginte clasica si crestina sunt pilonii arhitecturii narative a Silviei Andrei, fiecare dintre scrierile sale spunand o poveste a iubirii ca masura a vietii si a suferintei, incredintata hartiei cu o uimitoare dezinvoltura si seninatate. Toate aceste povesti de viata transmit, in final, acelasi mesaj: prin iubire si traire intensa poti fi, chiar daca efemer, fericit si implinit, preluand si transmitand mai departe „stafeta" datoriei de a lasa ceva in urma, conform crezului unuia dintre personajele sale: „supravietuirea, din perspectiva contingentului, a acestui pamant, nu se poate realiza decat prin ceea ce lasi dupa tine". - prof. dr. Mihaela Paraschiv