Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului.
Fragment:

"„Ce făceai acolo, afară?” m-a întrebat răstit bărbatul, închizând uşa după mine. Am încercat să răspund, dar nu am putut să scot niciun cuvânt. M-am uitat la mâinile mele, care tremurau. Nu era sânge pe ele. Mi-am pipăit pieptul, picioarele, capul. Eram în viaţă. Până la urmă, nu fusesem împuşcat. Pe obraz mi se scurgeau lacrimi. „Incercam să ajut", am răspuns în cele din urmă.
Mai devreme în seara aceea, eu şi prietenul meu Yossel cărasem pe targă la infirmeria ghetoului o femeie în vârstă, dar făcusem o eroare de calcul periculoasă. Aşteptasem prea mult timp la infirmerie inainte de a pleca acasă şi rămăsesem afară după ora stingerii, ora la care toţi evreii trebuiau să dispară de pe străzi. Ca să ajungem acasă, trebuia să mergem după colţul uneia dintre porţile ghetoului, unde câţiva gardieni stăteau de strajă. Am alergat cât de repede am putut, dar unul dintre gardieni a apucat arma şi ne-a luat la ochi. Conduşi de instinct şi de teamă, eu şi Yossel am fugit în direcţii diferite, scăpând cu greu de gloanţe. Probabil că soldatul şi-a pierdut interesul când ne-a scăpat din vedere, dar nu eram pregătit să îmi mai risc încă o dată viaţa. Am petrecut noaptea la nişte străini, ghemuit pe podeaua rece, îngrozit şi foarte singur, bucuros că nu fusesem totuşi împuşcat.
Când am ajuns acasă în sfârşit a doua zi de dimineaţă, mama m-a cuprins în braţe. De obicei mama îşi ţinea sub control sentimentele, dar în acel moment a început să plângă cu sughiţuri. Gândul că ar fi putut să piardă încă un fiu era mult prea mult pentru ea.
Transporturile goliseră ghetoul de mulţi dintre locuitorii lui, inclusiv soţii Luftig, fratele meu Tsalig, tatăl lui Yossel şi al lui Samuel, domnul Bircz, care îşi împărţise mâncarea cu mine. Prin urmare, spaţiul nu mai era acum o problemă, însă au apărut alte pericole. Foamea ne-a copleşit pe toţi. Bolile se răspândeau necontrolat, slăbind, mutilând şi ucigând la întâmplare. Un sentiment covârşitor al inutilităţii exista pretutindeni. Mitele nu îi protejaseră nici măcar pe cei mai bogaţi din ghetou. Toată lumea pierduse pe cineva drag.
Supravieţuirea devenise deja o chestiune de noroc chior. Ceea ce avantaja pe cineva într-o zi putea să se schimbe radical în următoarea zi, oră sau chiar secundă. "