Cu totii experimentam, in cele mai ciudate momente, acel sentiment pe care il numim deja-vu. Pentru Ursula Todd, insa, deja-vu-urile sunt semne ale unei vieti traite la nesfarsit. Cum ar fi daca ai putea sa-ti iei viata de la capat, din nou si din nou?

Cu adevarat remarcabila este abilitatea scriitoarei de a evoca trecutul zbuciumat al Europei secolului XX, de a construi saga unei familii atasante si de a ne face sa reflectam la cum istoriile mici, personale, intervin in cursul marii Istorii.

„Atkinson e o scriitoare exceptionala – iar aceasta este cea mai ambitioasa si captivanta lucrare a sa de pana acum – pentru ca scrie cu o delicatete emotionala si o intelegere care transcend caracterul experimental si ludicul. Viata dupa viata ne ofera o eroina a carei structura fictiva este permanent vizibila, a carei conditie artificiala nu poate fi pusa la indoiala; o eroina pe care o simtim totusi dureros si teribil de reala.“-  The Guardian

„Viata dupa viata ne da acea emotie specifica momentului cand un romancier deja foarte iubit face un salt hotarator spre urmatorul nivel [...] Este o carte rara pe care vrei s-o iei de la capat, in spiritul Ursulei, de indata ce ai terminat-o.“- The Times
Fragment din romanul "Viata dupa viata" de Kate Atkinson

"
Ursula s-a trezit din somn, in strigate entuziaste si batai din palme „Curent electric!" a auzit-o exclamand pe una dintre prietenele Sylviei. „Ce minunat!"
Statea intr-o camera de la mansarda, impreuna cu Pamela. Aveau doua paturi identice, cu un pres impletit din carpe si o noptiera intre ele. Pamela dormea cu bratele deasupra capului si uneori tipa tare, de parca ar fi intepat-o cineva cu un ac (o festa oribila care-i placea lui Maurice). Un perete al dormitorului era comun cu odaia in care doamna Glover sforaia ca o locomotiva, iar dincolo de celalalt perete Bridget bolborosea in somn toata noaptea. Bosun dormea in fata usii lor, pe coridor, mereu de paza, chiar si in somn. Uneori, scheuna incetisor, dar era greu de spus daca de placere sau de durere. Mansarda casei era un loc aglomerat si agitat.
Ursula s-a trezit din nou mai tarziu, cand invitatele isi luau la revedere. („Copila asta se trezeste anormal de usor” spunea doamna Glover, de parca ar fi fost vorba despre un defect de caracter ce trebuia indreptat).
[...]Cand a plecat toata lumea, glasurile pierzandu-li-se in departare, Sylvie a traversat peluza spre casa, o umbra intunecata acum, cand liliacul negru isi desfacea aripile.Nevazuta de Sylvie, o vulpe a pasit hotarata pe urmele ei, schimband apoi directia si disparand in tufisuri. "