Omul si-a constituit caracterul social al existentei sale odata cu crearea si stapanirea focului pe care l-a consacrat a fi  cel mai important factoral mediului, apoi prin redarea  primelor manifestari coerente ale sacrului, prin inmormantarea celor asemenea lui. Spre sfarsitul Paleoliticului mijlociu, dovezile existentei sacrului, ale spiritualitatii colective se inmultesc, iar Homo sapiens, omul modern, creaza si stabileste reguli, comportamente, canoane, de cele mai multe ori obligatorii pentru intreaga comunitate. Necesitatea unui fapt religios s-a impus, si noi constatam  ca au existat cel putin   doua etape (in ceea ce priveste pictura animaliera): prima, in care putem vedea o religie consacrata animalelor periculoase omului, la Chauvet si Arcy-sur-Cure, apartinand Aurignacianului, si a doua, consacrata marilor erbivore, in Magdalenian, cand animalelor periculoase le sunt rezervate spatii obscure, neimportante, din geografia grotei. Intre aceste doua tipuri de creatie artistica, se situeaza  statuetele feminine – divinitatea feminina, cu multiplele sale roluri cultice. In acelasi sens, am identificat sanctuare care contin toate cele trei importante elemente specifice: creatii artistice, vetre (prezenta focului ca simbol cultual extrem de important) si morminte, care reprezinta atentia acordata celor trecuti, ca factor de continuitate spirituala, de trecere si transmitere.

Vasile Chirica