Despre Andrei Ruse știam doar că este autorul a două romane populare (Soni, respectiv Dilăr pentru o zi), un tânăr care scrie despre generațiile actuale, despre realitățile contemporane surprinse prin ochii unor personaje zarazacare traversează experiențe limită, tangențiale unor microculturi cu reliefuri underground (traficanții de droguri, bolnavii incurabili). Tocmai de aceea am fost cât se poate de surprins să descopăr cel mai recent volum al lui Andrei Ruse, o poveste care se îndepărtează, prin tematică și atmosferă de locurile familiare proiectate anterior de autor. E vorba de un roman cu un intens parfum interbelic, un roman dedicat destinului artistic și personal al celui mai cunoscut interpret de romanțe și tangouri din Romania, Cristian Vasile..

Povestea lui Andrei Ruse acoperă evoluția artistică a dizeurului interbelic, de la momentul debutului său pe scenă, în 1928 și până la ultima reprezentație pe care o oferă publicului, nu mult dupa instalarea comunistilor la putere. Student la Conservator, sărac dar ambițios (pe peretele camerei își pune poze cu Ateneul – pentru a-și aminti unde vrea să ajungă), Cristian Vasile pare să fi dezvoltat de mic o relație specială cu muzica – ea este cea care îl salvează, în anii grei ai copilăriei când revine la Brăila, un oraș aflat în ruine după Primul Război Mondial: în lumea micuțului Cristian, ziua de mâine, dacă era, începea ca un infern și numai vocea lui făcea flăcările să nu mai ardă atât de tare. Suntem în Bucureștiul sfârșitului anilor 20, un oraș în plină afirmare, eclectic, în care praful de stele și praful mizeriei se amestecă printre cămătarii cu dinți de aur, femeile ușoare care se visează balerine, cimitirele cu anonimi nebuni care au crezut că pot schimba lumea. Bucureștiul transpare ca un oraș viu sedus de o atmosferă a posibilităților depline, un oraș pulsând în ritmul cafenelelor, al noului val literar, al muzicii unei generații a cărei portavoce va fi chiar Cristian Vasile. Debutul său are loc într-o seară magică în care, printr-un concurs de împrejurări, tânărul Cristian Vasile se urcă pe scena localului La Răcaru pentru a cuceri o domnișoară. Domnișoara Coincidență (așa cum o va numi protagonistul romanului), cu care dizeurul se va întâlni peste ani, va părăsi localul cu un ofițer, însă interpretarea lui Cristian Vasile va deschide porțile spre drumul aurit al unei cariere impresionante. Îndrăgostiți de artă, de nebunia de a crea și a cânta muzică nouă trioul Cristian Vasile – Ion Pribeagu (textier) – Ionel Fernic (compozitor) vor redefini atmosfera muzicală a Bucureștiului, impunând tangoul și romanțele drept coloana sonoră a primei jumătăți a anilor 30..

Odată cu înregistrările făcute la Berlin, contractul cu Odeon și lansarea hitului Zaraza (culisele pregatirii acestui hit reimaginate in carte vor face deliciul cititorului), Cristian Vasile va deveni cel mai celebru și mai bogat interpret al perioadei interbelice. În ciuda gloriei amețitoare pe care o va atinge, protagonistul reconstruit de Ruse va rămâne însă un bon-viveur, un perfecționist și un om de caracter: preocupat constant de rafinarea vocii sale, de îmbogățirea repertoriului, avid de cunoaștere, un regizor minuțios al fiecărei reprezentații, Cristian Vasile se va dovedi un ins generos și va sprijini afirmarea artistică a noii generații de muzicieni dintre care fac parte Gică Petrescu, Jenny Boerescu, Rada Moldovan, Maria Tănase și mulți alții. Viața sa va fi o aventură continuă, dedicată clipei și artei, explorării muzicii pe care o cântă, rafinării ei până la rang de desăvârșire. Fără să își gestioneze prudent averea uriașă pe care o adună, fără să încerce afaceri și investiții, fără să se facă pariuri politice atât de tentante pentru intelectualii vremii (este memorabil schimbul de replici reimaginat de Ruse în roman, în care Mircea Eliade încearcă să-l convingă pe Cristian Vasile să adere la seducătoarea extremă dreaptă), Cristian Vasile rămâne devotat doar tangoului și liberei expresii artistice, chiar și atunci când gusturile se schimbă și când urgiile ideologice violente îl vor marginaliza și îl vor pune la zid. Evoluția artistică a dizeurului, redată cu farmec de un autor capabil să surprindă metamorfozele Bucureștiului și spiritul unor ani abundenți în evenimente, în ciuda faptului că păstrează un aspect sinuos, cu o ascensiune fulminantă și o cădere dură și tristă, reține însă un aer eroic nesincopat: într-o lume a artiștilor cameleoni, mercenari, într-o lume în care gloria se tranzacționează pe valuta modelor trecătoare și pe partizanatul ideologic, Cristian Vasile rămâne un interpret exemplar, de o verticalitate morală și profesională incontestabile, o personalitate care sfidează cu demnitate provocările sorții, nerecunoștința și nedreptatea. Așa cum este evocat de Andrei Ruse, destinul lui Cristian Vasile este o tulburătoare lecție despre cum poți trăi consecvent ca un idealist tolerant chiar și când vremurile pe care le traversezi devin adevărate paturi procustiene..

Deopotrivă o carte omagiu, o reconstrucție istorică a unui destin artistic memorabil, un popas în Bucureștiul interbelic, romanul lui Andrei Ruse (un roman care evidențiază posibilitățile de reinventare auctorială ale unui scriitor atât de tânăr) poate fi privit și ca o carte despre principialitate, cu un mesaj cu atât mai relevant pentru generațiile actuale, într-o lume în care totul, până și conștiințele sunt negociabile..

După doi ani în care s-a documentat intens și în care a făcut o promisiune solemnă, la mormântul lui Cristian Vasile, că se va strădui să dea tot ce are mai bun și să îi facă povestea cunoscută, prin acest roman cred că Andrei Ruse a reușit să contribuie la realizarea unui act de dreptate istorică și literară: să recupereze, într-o formă accesibilă și seducătoare, memoria și modelul unui destin impresionant. Prin romanul lui Andrei Ruse imaginea dizeurului și valorile pentru care a pledat Cristian Vasile primesc statutul pe care l-a căpătat cea mai celebră piesă a sa, Zaraza: statutul de nemuritor.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro