Constantin Negruzzi (1808-1868), prozator, poet, dramaturg, dar si om politic, a ramas in literatura romana prin nuvela istorica Alexandru Lausneanul, publicata in revista Dacia litemra in anul 1840. A fost membru al Socielatii Academice Romane de la infiintarea acesteia (1866).
    „Inspirata dintr-un episod istoric din secolul al XVI-lea, relatat in Cronica lui Grigore Ureche, nuvela Alexandru Lapusneanul imprumuta concizia verbala aforistica a cronicarului, reconsiderand insa viziunea asupra istoriei, a raporturilor domnitor-boier, reliefand figura protagonistului in spiritul demonismului romantic. Cu o savanta arta a gradarii efectelor, distribuind evenimentele epice inir un crescendo dramatic (confruntarea cu boierii, uciderea lui Motoc, ospatul incheiat cu o hecatomba a adversarilor, razbunarea otravirea si moartea tiranului), secventele componente au o simetrie studiata, conforma cu principiile arhitecturii teatrale."
Mircea Zaciu


Fragment:

    " Ai sa dai seama, Doamna!...
    Tomsa nesimtindu-se in stare a se impotrivi, fugise in Valahia, si Lapusneanul nu intalnise nicio impedicare in drumul sau. Norodul pretutindeni il intampina cu bucurie si nadejde, aducandu-si aminte de intaia lui domnie, in care el nu avusese vreme a-si desvali uratul caracter.
    Boierii insa tremurau. Ei aveau doua mari cuvinte a fi ingrijati: stiau ca norodul ii uraste, si pe Domn ca nu-i iubeste.
    Indata ce sosise, Lapusneanul porunci sa umple cu lemne toate cetatile Moldaviei afara de Hotin, si le arse vrand sa strice prin aceasta azilul nemultamitilor, cari de multe ori, sub adapostul zidurilor acestora, urziau comploturi si atatau revolte. Ca sa se sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii, ii despuie de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care putea ade-meni si corumpe pe norod.
    Dar nesocotind de ajuns planul acesta, ii omora din cand in cand. La cea mai mica gresala dregatoreasca, la cea mai mica plangere ce i se arata, capul vinovatului se spanzura in poarta curtii, cu o tidula vestitoare gresalei lui, adevarate sau plasmuite, si el nu apuca sa putrezeasca cand alt cap ii lua locul.
    Nimeni nu indraznea a grai impotriva lui, cu cat mai vartos a lucra ceva. 0 guardie numeroasa de lefegii albanezi, sarbi, unguri, izgoniti pentru relele lor fapte, isi aflasera scapare langa Alexandru care, platindu-i bine, ii avea haraziti; iar ostile moldovene sub capitani creature a lui, le tinea pe margini; slobozind insa pe ostasi pe la casele lor, le marginise in putin numar.
    Intr-o zi el se plimba singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lunga vorba cu Motoc, care intrase iar in favor, si care iesea, dupa ce ii infatisase planul unei noua contributii. Se parea neastamparat, vorbia singur si se cunostea ca mediteaza vreo noua moarte, vreo noua dauna, cand o usa laturalnica deschizandu-se, lasa sa intre Doamna Rucsanda.
    La moartea parintelui ei, bunului Petru Rares care — zice cronica — cu multa jale si mahniciune a tuturor, s-a ingropat in Sf. Manastirea Probota, zidita de el, Rucsanda ramasese in frageda varsta, sub tutoratul a doi frati mai mari, Ilias si stefan. Ilias urmand in tron parintelui sau, dupa o scurta si desfranata domnie, se duse la Constantinopol, unde imbratisa mahome-tismul, si in locul lui se sui pe tron Stefan. Acesta fu mai rau decat fratele sau; incepu a sili pe straini si pe catolici a-si lepada religia, si multe familii bogate ce se locuisera in tara, pribegira din pricina aceasta, aducand saracie pamantului si cadere ne-gotului. Boierii care, cei mai multi, erau incuscriti cu polonii si cu ungurii, se suparara, si corespunzandu-se cu boierii pribegi, hotarara pieirea lui. Poate ar mai fi intarziat a-si pune in lucrare planul, daca desfranarea lui nu l-ar fi grabit, Nu haladuia de raul lui nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice Cronicarul in naivitatea sa. zi cand se afla la Ţutora, nemffiasteptand sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dansul, ca sa nu-l scape, au taiat franghiile cortului sub care sedea, si dand navala, l-au ucis. 
    Acum numai Rucsanda ramasese din familia lui Petru Rares, si pe dansa boierii ucigasi o hotarasera a fi sotie unui oarecarui numit Jolde, pe care il alesesera de Domn.
    Dar Lapusneanul ales de boierii pribegi, intampinand pe Joldea, il birui, si prinzandu-l ii taie nasul si-l dete la calugarie; si ca sa traga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares, se insura si lua el pe fiica lui. Astfel gingasa Rucsanda ajunsese a fi parte biruitorului. Cand intra in sala, ea era imbracata cu toata pompa cuvenita unei sotii, fiice si surori de Domn. "