“Rebus reusi cu greu sa urce scarile pana la birou. Statea la masa de zece minute cand pofta de un ceai il facu sa se intinda spre telefon. Apoi se lasa pe spate, tinand in mana o foaie de hartie pe care incercase sa ordoneze informatiile despre caz. Ingheta la gandul ca totul ar putea fi o pierdere de timp si efort. Un posibil juriu ar trebui sa lucreze din greu pentru a gasi o urma de infractiune in toate astea. Nu exista nicio sugestie ca Ronnie nu se injectase singur. Cu toate astea, fusese privat de reaprovizionare, in ciuda faptului ca nu exista vreo criza de droguri in oras si cineva ii mutase cadavrul si lasase in urma un pachet cu heroina buna, sperand, probabil, ca va fi testata, gasita curata si astfel s-ar inregistra moartea accidentala: un simplu caz de supradoza. Dar fusese depistata otrava de sobolani.

    Rebus se uita la hartie. Deja prea multi de „poate", prea multe presupuneri. Poate ca incadrarea nu fusese buna. „Asadar, mai fa o tura, John, si ia-o de la inceput."

    De ce s-ar fi dat cineva peste cap sa-l omoare pe Ronnie? Pana la urma, saracul vagabond s-ar fi omorat singur. Ronnie fusese ahtiat dupa o doza, apoi primise una, dar ar fi trebuit sa stie ca marfa era prea putin pura. Deci, fara indoiala, a stiut ca persoana care-l aproviziona il dorea mort. Dar a luat-o oricum... Nu, privind lucrurile asa, e si mai lipsit de sens. De la inceput.

    De ce l-ar fi vrut cineva pe Ronnie mort? Erau cateva raspunsuri evidente. Pentru ca stia ceva ce nu ar fi trebuit sa stie. Pentru ca detinea ceva ce nu ar fi trebuit sa detina. Pentru ca nu detinea ceva ce ar fi trebuit. Care era raspunsul corect? Rebus nu stia. Se parea ca nimeni nu stia. Imaginea de ansamblu era tot lipsita de sens.

    O bataie in usa, care apoi se deschise impinsa de un agent care aducea o cana de ceai. Agentul era Harry Todd. Rebus il recunoscu.”