Drumul crucii. Amintiri de pe front si din gulaguri, de Aurel State, volum aparut la editura ROST & Fundatia Sfintii Inchisorilor.

editia a III-a,
ingrijita si prefatata de Anca Crivat,
cu o postfata de Marcel Petrisor si Razvan Codrescu.


“Drumul crucii” avea sa inceapa pentru Aurel State in beciurile Politiei din Cimpulung. Directorul scolii Normale “Carol I” isi luase mina protectoare de pe cel mai bun elev al sau, iar Siguranta Statului credea ca isi face datoria. Dupa o saptamina de torturi, declaratia a ramas insa aceeasi: “Nu stiu nimic”. Nici un cuvint in plus. Doar privirea senina a celui ce a stiut inca de la 18 ani ca adevarata lupta nu e cu lumea, ci cu sine insusi. Nici mai tirziu, cind calaii s-au schimbat si torturile s-au perfectionat, Aurel State n-a putut fi ingenuncheat. Aceeasi privire senina si acelasi raspuns: “Nu stiu”. Sau, cind totusi era limpede ca stie: “stiu, dar nu va spun. Incercati sa aflati de la mine!”. si Securitatea noului regim a incercat in fel si chip, caci ea nu putea sa creada ca exista pe lume si cavaleri de neinvins.

Aurel State nu a imbracat niciodata camasa verde, dar nu s-a dat inapoi sa sufere alaturi de cei ce, facuti din aceeasi plamada cu el, au mers, pe calea lor, spre aceleasi idealuri: Neamul Romanesc si Credinta in Hristos. Fiind un credincios discret, dar nedezmintit, viata lui s-a desfasurat intreaga intre icoana Mintuitorului, la care se ruga maica batrina din Muscel, si icoana Romaniei Mari, pe care feciorul din Godeni a purtat-o in inima lui pina la moarte.

„M-am perpelit nopti in sir acum doi ani, cind te-a ridicat Siguranta Statului noaptea din internat, desi ma linistisesi, asigurindu-ma ca nu ai nici o legatura cu organizatiile clandestine; insa eu stiam ca premiantii de la alte scoli fusesera trimisi, pentru un vis, in fata curtilor martiale, infundind inchisorile. M-am mindrit cu lacrimi in ochi cind chestorul Tiliceanu mi-a spus ca, dupa ce maiorul de jandarmi te interogase, ai refuzat sa condamni pe ilegalistii dintre care s-a dovedit ca nu faceai parte, desi de aceasta, ti-a spus el, depindea eliberarea” (I, Prima intoarcere acasa).