Enciclopedia spiridusilor este Cartea I din seria Emily Wilde

O profesoara calatoreste intr‑o mica localitate din nordul indepartat pentru a studia folclorul spiridusilor, dar in aceasta aventura fantasy, plina de caldura si de farmec, descopera magia, prietenia si dragostea.

 

Profesoara la Cambridge, Emily Wilde se pricepe la multe lucruri. Savanta geniala si cercetatoare meticuloasa, ea scrie prima enciclopedie dedicata spiridusilor. Dar Emily Wilde nu se pricepe la oameni. Niciodata nu ar putea purta conversatii lejere la o petrecere, asta in cazul putin probabil in care s‑ar gandi cineva sa o invite. Emily prefera compania cartilor, a cainelui ei, Shadow, si a povestilor despre Poporul Fermecat. Asadar, cand ajunge in saracaciosul sat Hrafnsvik, Emily nu are nici cea mai mica intentie sa isi faca prieteni printre localnici. Nu are de gand nici sa‑si piarda timpul cu celalalt vizitator sosit in Nord, rivalul ei academic, fermecatorul Wendell Bambleby, care reuseste sa cucereasca satenii, sa se amestece in cercetarile lui Emily, sa o ameteasca si sa o frustreze cu desavarsire. Dar, pe masura ce Emily se apropie tot mai mult de secretele Celor Ascunsi - cei mai greu de gasit dintre toti spiridusii -, ea trebuie sa dezlege un alt mister: cine este, de fapt, Wendell Bambleby si ce isi doreste cu adevarat? Pentru a gasi raspunsul, va trebui sa dezvaluie cea mai mare taina dintre toate: propria ei inima.

 

Intimitatea unui jurnal este mereu seducatoare pentru cititori, iar Heather Fawcett utilizeaza perfect acest instrument literar pentru a te introduce, incetul cu incetul, intr‑o lume cu adevarat miraculoasa. - Marian Coman, redactor-sef Armada

Traducere din limba engleza de Roxana Brinceanu. 

"Habar n-am ce data e, asa ca trebuie sa ghicesc. Cred ca asta m-ar ajuta sa-mi pastrez mintile intregi, daca exista ceva care sa ma ajute. Acum totul se amesteca, dar imi amintesc limpede cum am scris ultima insemnare, cat de furioasa am fost, ca tii cum ar fi trecut doar o zi sau doua - poate asa si e.
Probabil ca m-am foit cel putin o ora. Cum naiba sa ma mai concentrez acum asupra cercetarii, cand deasupra capului imi atarna o cerere casatorie din partea cuiva din Popor? Aproape ca ma pot imagina ca pe o fecioara din povesti, dar povestile nu lasa cesti de ceai murdare imprastiate prin cabana sau pasaje subliniate in cartile mele - cu cerneala - indiferent de cate ori i-am spus sa n-o faca.
Bineinteles ca voiam sa ma marit cu Wendell. Asta era cel mai enervant in toata povestea, faptul ca sentimentele mele conspirau impotriva ratinunii. N-o sa mint spunand ca dorinta mea era pur romantica, fiindca nu ma puteam abtine sa nu-mi inchipui ce impresie am face la Cambridge - in pofida controverselor, Wendell Bambleby era totusi un savant celebru si, da, am fi fost cu adevarat o echipa de temut. Ma indoiesc ca va mai trebui sa ma ingrijorez vreodata de asigurarea fondurilor pentru urrnatoarele, cercetari pe teren, nici ca voi fi trecuta cu vederea cand venea vorba de invitatiile la conferinte.
Gandul la invitatii i da, acel gand - m-a facut sa ma ridic din pat. Am deschis usa de la camera mea, cu intentia sa traversez coridorul si... ei bine, sa sar pe el. Voiam sa vad cum ar reactiona, dar, mai important, trebuia sa stiu daca era ceva ce mi-ar face placere. N-aveam de gand sa ma marit cu cineva fara sa ma asigur de asta.
Dar, inainte de a putea face un pas in directia lui, calmul s-a asternut peste mine ca un vis. In loc sa ma duc la usa lui Wendell, m-am intors in camera mea si m-am imbracat cu haine groase. Shadow a continuat sa doarma la picioarele patului meu, cu toate ca era un somn ciudat - se zbatea si scheuna, lovind cu labele lui uriase in niste inamici invizibili. Am iesit din camera si mi-am pus pelerina.
In timpul asta s-a intamplat sa-mi privesc mana. Inelul era acolo, dar nu mai era un inel de umbra. Era un inel de gheata, lustruit si ornat cu mici cristale albastre.
Stiam exact ce se petrecea, bineinteles. Se aruncasera asupra mea suficiente farmece de-ale spiridusilor in decursul anilor, incat cred ca ma obisnuisem cumva cu asta, sau cel putin ma antrenasem sa recunosc cand eram afectata de farmece; absenta unei astfel de recunoasteri este ceea ce ii condamna pe majoritatea muritorilor. Adevarul este ca nu e imposibil sa scapi de farmecele spiridusilor daca te concentrezi. Insa cei mai multi oameni nu incearca, pentru ca nu isi dau seama ca un farmec este ceea ce ii impinge sa danseze pana le sangereaza picioarele, sau sa-si ucida familia, sau orice alte orori aruncate asupra nefericitilor muritori de catre Popor.
Din nefericire, in cazul meu, recunoasterea farmecului imi era de putin ajutor, fiind o magie cu putere neobisnuit de mare care ma tinea ca intr-o menghina de fier.
Am facut tot ce puteam s-o resping, sa-i pipai punctele slabe. Nu m-am putut opri sa ma incalt cu ghetele, dar am putut incetini procesul, incurcandu-ma in sireturi. Insa, in final, sireturile au fost stranse si dupa aceea am deschis usa si am iesit afara in noapte.
Am reusit sa arunc o singura privire peste umar si pe ce sa-mi cada ochii daca nu pe enciclopedia mea, cu foile stivuite ordonat sub prespapier, cu mici semne de carte iesind pe margini ca sa indice sectiunile care necesitau revizuire. Acea culme a stiintei spiridusilor, pe care cu numai cateva saptamani in urma o comparasem cu un exponat de muzeu al Poporului, frumos fixata in ace si etichetata de cel mai faimos expert in domeniu - adica eu - dadea pe dinafara de povesti meticulos documentate despre muritori prostanaci care se bagau neindemanatici in intrigi si jocuri ale spiridusilor. Ironia era mult prea acuta ca s-o apreciez."