Explorari in teologie Vol.4: Spiritul si institutia
De (autor): Hans Urs Von Balthasar
Acest subiect abordat intr-o maniera nepretentioasa este unul de interes central pentru Biserica si pentru crestinii de astazi. Separarea celor doua aspecte unite in titlu este motivul tuturor amenintarilor si al paraliziei crestinismului contemporan. Si pentru ca este foarte greu sa reunim aceste aspecte odata ce au fost separate, sa incercam mai degraba sa le privim pornind de la izvorul in care isi au ambele originea si in care sunt ingemanate, fertilizandu-se reciproc. Niciodata reforma nu se poate petrece prin relipirea laolalta a bucatilor rupte; ci: "O Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un Lastar din radacinile lui va da."
In Biserica lui Hristos Duhul Sfant traieste in acelasi timp ca obiectiv si subiectiv: ca institutie sau regula sau disciplina, si ca ascultare iubitoare fata de Tatal si spiritul filial. Cele doua aspecte sunt inseparabile, deoarece noi stam sub legea lui Hristos, care trebuie sa se formeze in noi, iar aceasta nu doar ca slujitor al lui Dumnezeu trudind pe pamant, ci si ca Cel inviat si inatat la cer (Efeseni 2,6), astfel incat viata noastra este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu (Coloseni 3,3sq.), iar atunci aspectul institutional al Duhului va disparea, asa cum a disparut pentru Domnul inviat: in aspectul-filial, pentru ca atunci nu va mai trebui sa invatam ascultarea, ci o vom avea in instinct si ca libertate a noastra, iar Duhul se va inalta deasupra noastra obiectiv doar in sensul sau divin originar - ca martor si declansator al iubirii. - Hans Urs von Balthasar
Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu.

nou
transport gratuit
55.00Lei
55.00Lei
Primesti 55 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Acest subiect abordat intr-o maniera nepretentioasa este unul de interes central pentru Biserica si pentru crestinii de astazi. Separarea celor doua aspecte unite in titlu este motivul tuturor amenintarilor si al paraliziei crestinismului contemporan. Si pentru ca este foarte greu sa reunim aceste aspecte odata ce au fost separate, sa incercam mai degraba sa le privim pornind de la izvorul in care isi au ambele originea si in care sunt ingemanate, fertilizandu-se reciproc. Niciodata reforma nu se poate petrece prin relipirea laolalta a bucatilor rupte; ci: "O Mladita va iesi din tulpina lui Iesei si un Lastar din radacinile lui va da."
In Biserica lui Hristos Duhul Sfant traieste in acelasi timp ca obiectiv si subiectiv: ca institutie sau regula sau disciplina, si ca ascultare iubitoare fata de Tatal si spiritul filial. Cele doua aspecte sunt inseparabile, deoarece noi stam sub legea lui Hristos, care trebuie sa se formeze in noi, iar aceasta nu doar ca slujitor al lui Dumnezeu trudind pe pamant, ci si ca Cel inviat si inatat la cer (Efeseni 2,6), astfel incat viata noastra este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu (Coloseni 3,3sq.), iar atunci aspectul institutional al Duhului va disparea, asa cum a disparut pentru Domnul inviat: in aspectul-filial, pentru ca atunci nu va mai trebui sa invatam ascultarea, ci o vom avea in instinct si ca libertate a noastra, iar Duhul se va inalta deasupra noastra obiectiv doar in sensul sau divin originar - ca martor si declansator al iubirii. - Hans Urs von Balthasar
Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu.
Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu.
Detaliile produsului
- Categoria: Crestinism
- Autor: Hans Urs Von Balthasar
- Editura: GALAXIA GUTENBERG
- An aparitie: 2024
- Editie: Necartonata
- Format: 230 x 160 x 18 mm
- Nr. pagini: 344
- Colectie: Hans Urs von Balthasar
- Serie: Explorari in teologie
- Traducator: Maria-Magdalena Anghelescu
- Subiect: Studii teologice
- Cod: GAL978-630-337-042-2
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!