Istoria muzicii Vol.2: Evul nou pana in prezent

Principala izbanda a lui George Onciul in cultura noastra ramane indiscutabil Istoria muzicii. Scrisa la varsta de numai 25 de ani, a incercat sa includa muzica romaneasca in arta sonora universala. Curajos si vizionar in perspectiva situarii "muzicii nmionale" in contextul european al epocii, tanarul muzicolog a intuit - inaintea lui Tiberiu Brediceanu, Sabin Dragoi, Mihail Poslusnicu si George Breazul, exegeti straluciti ai mostenirii spirituale romanesti - locul scolii nationale in contextul muzicii universale, pledand cu argumente si documentare convingatoare (in ciuda saraciei izvoarelor relevate pana atunci) la o noua atitudine de valorificare a patrimoniului traditional autohton. George Onciul a introdus pe baza unor studii comparatiste denumirea de "clasicism romanesc", a stabilit similitudini surprinzatoare intre vechile game eline cu "gama pentatonica anhemitonica" din folclor, a acordat muzicii bisericesti de traditie bizantina o "specificitate aproape de sine statatoare, nationala", dar mai ales a sugerat legaturi intre Miculi si Chopin, Ivanovici si Mandicevschi cu scoala vieneza, insistand pe rolul lui George Enescu (absent nejustificat, la data de 1928, in Istoria muzicii la romani de Grigore Poslusnicu!) in afirmarea scolii noastre nationale in context universal. Aceleasi idei le-am intalnit si in Curs de Enciclopedia (1930/1931), George Onciul fiind un muzicolog de certa atitudine universalista. Putini stiu astazi ca Lectionarul Evanghelic de la Iasi (sec. XI) in notatie ecfonetica, publicat de pr. Grigore Pantiru in 1982, a fost semnalat pentru prima oara de George Onciul. - Viorel Cosma