Un playlist pentru Timisoara de pretutindeni.

 

Ne plac povestile pentru ca viata fiecaruia dintre noi seamana cu una dintre ele. Sau cu mai multe ne spune, la un moment dat, unul dintre personajele carora scriitorul le da glas in Punk requiem, un soi de prequel al Povestirilor din garaj.

 

Si, citind cartea aceasta, nu veti face decat sa trageti cu ochiul la aceste vieti ale noastre, ale tuturor, si sa realizati, din nou si din nou, ca povestile ne inconjoara permanent, daca stim unde sa le cautam, si ca istoriile marunte sunt cel putin la fel de relevante si de spectaculoase precum cele oficiale. Mai ales cand sunt redate cu zvac, umor si un strop de nostalgie, asa cum numai un scriitor ca Goran Mrakic o poate face.

 

Cel mai mult apreciez la un scriitor capacitatea de a nu-mi da senzatia ca tocmai citesc ceva scris de un scriitor. Goran Mrakic face din Timisoara, in sfarsit, un personaj, iar Punk requiem este cartea sa de identitate. - Daniel Silvian Petre

 

Punk requiem, volum de debut, publicat acum intr-o forma noua, revizuita si adaugita cu doua proze proaspete, la noua ani distanta de prima editie, nu face decat sa demonstreze, daca mai era nevoie, de ce scriitorul banatean de origine sarba este o voce aparte in peisajul contemporan. Aici, in aceasta carte, sunt samburii literaturii sale, aici se vede limpede stilul care avea sa-l consacre, predilectia pentru subiecte, intamplari si personaje aduse parca dintr-o alta lume, pentru altfel de povesti, de fapt, scrise intr-un limbaj viu, antrenant. Si, poate cel mai important, cu textele lui Goran Mrakic chiar nu ai cum sa te plictisesti. - Eli Badica, coordonatoarea imprintului n'autor

Schema de programe era deosebit de variata. Dimineata incepea solemn, cu difuzarea unor clipuri muzicale, pe beat-urile specifice slujbelor de inmormantare. Multi cantareti celebri si vedete autohtone consacrate si-au dat acceptul - evident, contra cost - de a participa la lansarea noii mode muzicale, care includea proiecte cu nume sugestive: DJ Cosasu, DJ Formol, Prohod Justice, Trio Coparsau, Kukotz Blues Band, Ultima zvacnire, Cazacioclii veseli, Graveyard Boogie etc. La ora pranzului era prevazuta emisiunea lui tanti Mita si tanti Saveta, doua bocitoare care si-au facut ucenicia in perioada interbelica si care acum aveau ocazia sa impartaseasca vasta experienta publicului larg, mai ales ca asistasera pe drumul spre cealalta lume peste doua mii de mireni. Ele faceau dezvaluiri coplesitoare despre tehnicile insusite de-a lungul deceniilor: durata unui descantec, tonalitatea potrivita in functie de asistenta, procedeele de aplecare asupra raposatului si cazurile speciale care necesitau simularea unui stage-diving in groapa sau cripta, in functie de situatie.

Dupa-masa era dedicata, bineinteles, transmisiunilor in direct. Acesta era punctul de atractie maxima al televiziunii, iar intr-un timp record au inceput sa se liciteze sume neverosimile de catre familiile indoliate pentru privilegiul de a-si etala durerea pe sticla in fata intregii tari."