Scriitori in oglinda vremii. Cronici literare 2019-2024

"Motivul oglinzii" este folosit in diferite "ipostaze" nu doar in literatura (un exemplu: Hortensia Papadat‑Bengescu, Femeia in fata oglinzei, romanul din 1921), cat si in critica literara (si tot un exemplu: Calin Teutisan, Textul in oglinda. Reflexii ale imaginarului eminescian, exegeza din 2006), iar ideea cu oglinda vremii, din titlul cartii, vrea sa induca sugestia ca aceste comentarii contribuie, intr‑un fel, la conturarea modului in care critica si istoria literara "oglindesc" receptarea operei unor scriitori romani, de ieri si de astazi, ca aceasta "oglindire" se compune din fragmentele "oglindite", pe de‑a‑ntregul sau in parte, de cartile, studiile sau cronicile ce le sunt dedicate, fenomenul fiind unul complex si in continua miscare, fiindca literatura insasi traverseaza un "tunel al vremii", iar "oglinzile" care o insotesc (unele sunt "oglinzi retrovizoare") nu fac altceva decat sa‑i reflecteze "imaginile" conturate de critica literara. "Oglindirile" se pot schimba, in functie de reevaluari, dar "oglinda vremii" este aceea care constituie "imaginea" la zi.
 

Cartile supuse lecturii n‑au fost alese intamplator, la mijloc fiind vorba - putem marturisi deschis - despre afinitati elective. Mihai Eminescu, Constantin Noica si Marin Preda reprezinta constante ale preocuparilor proprii de istorie literara - cu o insistenta cu totul aparte pentru Marin Preda, "marele singuratic" al literaturii romane -, iar Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat‑Bengescu, Damian Stanoiu, Ion Minulescu, Emil Cioran, Miron Radu Paraschivescu, Dumitru Radu Popescu si Augustin Buzura sunt alte repere pentru care am simtit o empatie aparte, uneori pe motiv ca sunt originare din aceeasi zona geografica din care noi insine provenim ori au avut stranse legaturi cu aceasta, alteori pentru ca impun un profil semnificativ in contextul literar romanesc, de ieri si de astazi, cu totii numarandu‑se insa printre "marile nume" ale literaturii romane. Totodata, atentia indreptata spre mersul literaturii ne‑a adus in situatia de a comenta si alte volume de istorie si critica literara, fara a trada interesul fata de ceea ce reprezinta valoarea reala a cartii, in general, si a demersului critic, in particular.