Povestea unei femei extraordinare care va transforma un imperiu.

Sankt Petersburg, 1725. Petru cel Mare este pe moarte, in minunatul sau Palat de Iarna. Slabiciunea si tradarea unicului fiu l-au determinat la fapte de o cruzime ingrozitoare, iar imperiul a fost lasat fara mostenitor. Rusia risca sa alunece in haos. Dar, ca sa acopere vidul de putere, intervine femeia care i-a fost alaturi zeci de ani - cea de-a doua sotie, Ecaterina Alexeevna, la fel de ambitioasa, de lipsita de scrupule si de pasionala ca Petru insusi. Nascuta intr-o saracie lucie, Ecaterina si-a folosit extraordinara frumusete si inteligenta pentru a intra in gratiile generalilor lui Petru, ajungand sa-l seduca pe insusi Tarul. Dar, cu toata opulenta noii ei vieti - petrecerile, bijuteriile si noptile petrecute in patul lui Petru -, ea nu uita ca viata ii este in orice moment in pericol. Petru are o fire schimbatoare si este iute la manie. Prima lui sotie zace in inchisoare, iar iubitul acesteia a fost tras in teapa in Piata Rosie. Asa ca Ecaterina se confrunta cu o intrebare esentiala: cum poate face sa pastreze secretul despre moartea Tarului atat timp cat are nevoie pentru a-si pune la punct planul de a-si distruge inamicii si de a lua coroana pentru ea?

Uimitoare... O poveste despre o Cenusareasa adevarata, care face ca Urzeala tronurilor sa para o joaca de copii. - Daisy Goodwin, autoarea bestsellerului Sissi. Imparateasa nefericita

 

Alpsten reda cu maiestrie viata colorata si epoca interesanta in care a trait aceasta femeie remarcabila. - Contele Nikolai Tolstoi, istoric si scriitor

Traducere din limba engleza de Mihaela Magdalena Dumitru.
 

"Palatele nobiliare de pe strazile din jurul Kremlinului si din Piata Rosie erau parasite de stapanii lor, care se aflau inapoi, la lupta, alaturi de Tar. In gostini dvor, femeile serveau, iar doamnele bune ale Moscovei angajau prizonieri de razboi suedezi ca profesori pentru fiii lor. In scurta vreme, acesti barbati vorbeau limba rusa cu un accent incantator si stapaneau dansurile noastre cele mai noi, cat si alte tipuri de jocuri. In anul urmator, cateva dintre cele mai vechi familii rusesti vor fi binecuvantate cu copii atletici, blonzi, cu ochi albastri. Zilele mele la Moscova erau confortabile, luminoase si pline de viata, nevoile fiindu-mi implinite de Pavel Iagusinski. Dar simteam ca nu am stare. Nu mai primisem veste de la Tar, care avansase spre Vest, pentru a-i tine pe suedezi la distanta. Era prea ocupat ca sa imi scrie, sau ma uitase? A, stiam despre tarfele si spalatoresele din tabere si ca Petru nu dormea bine decat lipindu-si pielea de alta piele, ca sa il incalzeasca si sa ii alunge cosmarurile. Dar, daca era mai grav, daca se imbolnavise sau fusese ranit? Gandul acesta imi facea inima sa o porneasca in galop. Nu, as fi aflat o asemenea veste. Daca soarta mi se dovedea alunecoasa, trebuia sa ies in cautarea ei. 

Era una dintre primele zile de primavara. Lumina slaba a soarelui inca se lupta ca sa prinda forta de care avea nevoie pentru a alunga noaptea. Razele se strecurau prin geamlacurile Kremlinului si provocau la dans colbul, pe mormanul de hartii de pe biroul aflat in odaia secretarului. Tanarul copist m-a privit nesigur cand i-am intins sigiliul imperial dublu. Makarov, secretarul de cabinet, care plecase impreuna cu Petru, il pastra la Moscova pentru orice urgenta si pentru ucazurile emise in timpul calatoriilor si campaniilor Tarului.
- Nu, Marta. Stii care este pedeapsa pentru intrebuintarea cu rea-credinta a sigiliului Tarului? Moartea prin sufocare. Nu te sugruma, ci iti toarna metal topit pe gat. De ce nu il rogi pe Tar, daca doresti atat de mult sa te alaturi campaniei?
- Pentru ca nu stiu sa scriu si pentru ca el nu imi va da voie. Nu vrea nici o femeie in tabara - in afara de cele strict necesare, am adaugat eu, rosind.
- In acest caz, nu mai avem ce discuta, a zis copistul, cu bratele incrucisate.
Incapatanat ca un catar, omul asta, mi-am zis eu si am intins sigiliul spre el inca o data.
- Nu o sa patesti nimic, am incercat sa il conving. Dimpotriva."