Bineinteles ca poezia este intraductibila sau aproape intraductibila, dar atunci cand este sculptata in marmura la origine si cand este impecabila, ai impresia ca se traduce singura in oricare alta limba. Ma gandesc la asa ceva de fiecare data cand citesc un mic poem al lui Ricardo Reis, una din variantele lui Fernando Pessoa, care serveste drept epitaf pe lespedea lui de la manastirea Ieronimilor - un poem foarte clar care poate fi o linie de conduita, daca nu o intreaga morala de viata - care suna astfel:

Ca sa fii mare, fii intreg: nimic
De-al tau nu exagera sau exclude.
Fii totul in toate lucrurile. Pune tot ce esti
Chiar si in putinul pe care-l faci.
Tot astfel in fiece lac pe de-a-ntregul luna
Luceste, fiindca traieste sus.

Iata felul lui Pessoa de a locui sus pentru a luci in toate lacurile din toate limbile.
(Dinu Flamand, traducatorul lui Fernando Pessoa in limba romana)