L-am prins pe Calin Nemes in viata, ca prezentator de concerte rock. Eram tanar licean si de pe la 13-14 ani mi-a intrat muzica rock in sange. Sunt un ”decretel” clasic. Am prins doua concerte cu Cenaclul ”Flacara” si de acolo, vazand Irisul in mare forma, am prins dragoste de rock si concerte.

Nu stiam nimic despre el, am remarcat doar vocea. Apoi i-am recunoscut vocea la concertele rock pe care le prezenta. Nu indrazneam sa urc la etaj la ”Arizona”, era o ”zona crepusculara” pentru mine, dominata de un grup eterogen, de amici ai actorului, cu mult mai mari ca mine. De aici fascinatia pentru el.

Apoi a venit Revolutia, cand el a devenit un Erou. Cel putin pentru mine. Am fost fericit cand am aflat ca nu a murit in Piata Libertatii, iar vestea mortii lui in 8 iulie 1993 am primit-o cand eram la Costinesti. Am fost trist, atat imi aduc aminte.

Apoi, dupa trista sa moarte se vorbea despre el in public in special doar la comemorarea mortilor de la Revolutie. In rest, doar apropiatii probabil ca il pomeneau si vorbeau despre el. Nu am mai stiut nimic mult timp, ani si ani, despre Calin Nemes, dar de uitat nu il uitasem...