În această carte povestesc nu doar de Giotto, ci și de Sfântul Francisc și de Dante ca purtători ai unui nou mesaj, de aceștia din urmă spus în cuvinte, văzuți ca cele trei vârfuri ale unui triunghi echilateral care desenează până în zilele noastre baza progresului speciei umane. Fiu al unui secol nou, pictorul florentin a respirat alături de ceilalți doi aerul unei epoci care a marcat sfârșitul Evului Mediu și deschiderea spre epoca modernă, suind spre acel Umanism cu miză universală care avea să fie Renașterea italiană. - Alessandro Masi
Traducere din limba italiană de Smaranda Bratu Elian, Nicoleta Silvia Ioana.
Descrierea produsului

Detaliile produsului