Mă rog tot timpul dar nu mă rog destul,
că timpul meu s-a rărit,
cercurile deasupra apei se-ndepărtează
tot mai pe fugă de la punctul lovit.
doar starea de pe urmă contează, e dovedit.
Am dus la greu sus pe munte acest lac peste hău
până s-a liniștit.
Unii vor spune nu lac, ci marea
pe care au plecat toți, până la ultimul
în timpul rugăciunii tale - și n-au mai venit.
Dincolo de toate, dragul meu Sosifrate,
ideea, zis așa omenește,
e să ne transmutăm de la sine mereu
lăsând în urma noastră niște lacuri secate
în care își odihnește lipsa de păcate Dumnezeu.