headerdesktop omiecucincizeci26mai26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile omiecucincizeci26mai26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Dovada lumii de dincolo

De (autor): Eben Alexander

0
(0 review-uri)
Coperta cărții 'Dovada lumii de dincolo - Eben Alexander'
Rasfoieste
Dovada lumii de dincolo

De (autor): Eben Alexander

0
(0 review-uri)
Dovada lumii de dincolo. Adusă de un neurochirurg

Un om de știință aduce dovada lumii de dincolo.
 
Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară. Timp de șapte zile s-a aflat în comă. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta.
 
Însănătoșirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveștii sale se află altundeva. Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Alexander a călătorit dincolo de această lume și a întâlnit o ființă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenței suprafizice. Acolo s-a întâlnit și a vorbit cu Sursa divină a universului însuși. 
 
Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoștințele sale de neurochirurg și credința în ceruri, în Dumnezeu sau suflet. Astăzi, Alexander e convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizăm că Dumnezeu și sufletul sunt reale și că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței personale, ci doar o tranziție.

Doctorul Eben Alexander este dovada vie a vieții de după viață. - Dr. Raymond Moody Jr., autorul cărții Viața de după viață.

Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus.
Citește mai mult

-5%

PRP: 55.00 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

52.25Lei

52.25Lei

55.00 Lei

Primești 52 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Comandă până la 15:00:

Estimare livrare mâine, 27 mai

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Dovada lumii de dincolo. Adusă de un neurochirurg

Un om de știință aduce dovada lumii de dincolo.
 
Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară. Timp de șapte zile s-a aflat în comă. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta.
 
Însănătoșirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveștii sale se află altundeva. Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Alexander a călătorit dincolo de această lume și a întâlnit o ființă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenței suprafizice. Acolo s-a întâlnit și a vorbit cu Sursa divină a universului însuși. 
 
Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoștințele sale de neurochirurg și credința în ceruri, în Dumnezeu sau suflet. Astăzi, Alexander e convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizăm că Dumnezeu și sufletul sunt reale și că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței personale, ci doar o tranziție.

Doctorul Eben Alexander este dovada vie a vieții de după viață. - Dr. Raymond Moody Jr., autorul cărții Viața de după viață.

Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Acum se comandă

Întrebări frecvente

Ce subiect central abordează cartea "Dovada lumii de dincolo"?

Cartea prezintă experiența personală a neurochirurgului Eben Alexander, care a trecut printr-o experiență aproape de moarte (NDE). Relatarea sa explorează conceptul vieții de după moarte dintr-o perspectivă atât științifică, cât și spirituală.

Ce tip de perspectivă oferă autorul asupra experienței sale?

Eben Alexander, în calitate de neurochirurg, oferă o perspectivă dublă asupra experienței sale aproape de moarte. El combină rigoarea științifică cu o explorare spirituală profundă, relatând o călătorie personală și transformatoare.

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo