Greu de pătruns în pădurea de mesteceni

Un roman despre prețul pe care îl plătești ca să scapi din iad - și despre ce mai rămâne din tine după asta.

 

Un cadavru pe Dunăre. Un oraș mic care știe să tacă. Și o poveste construită în straturi - o copilărie flămândă din anii 1940, o vară sufocantă din anii 1980, în care doi frați învață devreme că lumea nu iartă, și o Românie a anilor 2000, unde totul s-a schimbat și nimic nu s-a schimbat. 

Lucian Cernat - omul care trage sforile orașului de la Dunăre - descoperă că trecutul știe să aștepte. 

Lucian Cernat este cel mai carismatic antierou al literaturii postdecembriste, un politician manipulativ, lipsit de scrupule, periculos de simpatic și îngrijorător de actual, un pumn de fier într-o mănușă de catifea ce controlează toate pârghiile puterii. 

Trăind în lumea creată de el, unor personaje ca Nadia și Sebastian nu le rămâne decât să aleagă cât vor să vadă din realitate și cât de aproape vor să fie de Lucian. Deopotrivă social și psihologic, construit în jurul unor întrebări etice privind vinovăția și responsabilitatea, romanul ia cele mai întunecate fenomene ale perioadei de tranziție, le examinează în lumină și le organizează într-o poveste captivantă despre mecanismele corupției, pierderea inocenței și modurile în care trecutul supraviețuiește în prezent.  - Cristina Chira

 

 Pădurea mirosea a pământ răscolit și a lemn ud. După ce au trecut de rândurile de mesteceni, poteca a devenit moale, simțea cum îi iese noroiul printre degete atunci când pășea. Nu mai fusese niciodată atât de adânc în pădure, dar nu îi era frică. Se ținea după ea privind în jur și ascultând foșnetele din tufișuri. La un moment dat, femeia s-a oprit și i-a făcut semn să tacă. Au stat nemișcați câteva momente, ascultând, până când, dintr-o încrengătură cu ierburi înalte, a țâșnit un mistreț. S-a oprit la câțiva metri de ei, fornăind. Au stat nemișcați, mama și fiul pe de o parte și mistrețul, de cealaltă, apoi animalul s-a întors și a luat-o la fugă în direcția opusă. Ea s-a întors la el și i-a zâmbit. Îi lipseau deja câțiva dinți, dar zâmbetul îi era luminos, un zâmbet de femeie tânără pe chipul îmbătrânit înainte de vreme. Trebuie că nu avea mai mult de douăzeci și ceva de ani atunci, dar era deja bătătorită de viață.  - Ruxandra Burcescu