Countdown headerdesktop redmari19octo26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown headermobile redmari19octo26

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Jurnalul unui șoarec călător

Coperta cărții 'Jurnalul unui șoarec călător - Gabriela Boicu'
Rasfoieste
Jurnalul unui șoarec călător
O poveste inițiatică a unui șoricel care crede că puține lucruri sunt posibile pentru el, dar pe drum înțelege cât de frumoase sunt provocările și cât de mult înveți și crești încercând, chiar dacă șansele par mici la început. Gabriela scrie cu umor și profunzime, textul ei are o muzicalitate aparte, iar ilustrațiile m-au purtat într-un univers al copilăriei pe care-l credeam de mult uitat. - Ioana Chicet-Macoveiciuc, Autoare
 
Jurnalul unui Șoarec Călător este o poveste tandră, spusă în pas ritmat și vioi, despre curajul de a părăsi „cușca” perfecțiunii și de a îmbrățișa frumusețea imperfecțiunii care aduce aventură și noi prieteni. Cu o sensibilitate psihologică remarcabilă, cartea ne invită să explorăm drumul interior către libertate, apartenență și iubire. O lectură vindecătoare pentru copii și adulți deopotrivă, care ne reamintește că adevărata călătorie începe în inimă, cu mult curaj! - Romelia Dragnea, Psihoterapeut

Ilustrații color de Gabriela Boicu.
Citește mai mult

-20%

PRP: 48.00 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

38.40Lei

38.40Lei

48.00 Lei

Primești 38 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

În stoc

Livrare

Estimare livrare miercuri, 21 octombrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

O poveste inițiatică a unui șoricel care crede că puține lucruri sunt posibile pentru el, dar pe drum înțelege cât de frumoase sunt provocările și cât de mult înveți și crești încercând, chiar dacă șansele par mici la început. Gabriela scrie cu umor și profunzime, textul ei are o muzicalitate aparte, iar ilustrațiile m-au purtat într-un univers al copilăriei pe care-l credeam de mult uitat. - Ioana Chicet-Macoveiciuc, Autoare
 
Jurnalul unui Șoarec Călător este o poveste tandră, spusă în pas ritmat și vioi, despre curajul de a părăsi „cușca” perfecțiunii și de a îmbrățișa frumusețea imperfecțiunii care aduce aventură și noi prieteni. Cu o sensibilitate psihologică remarcabilă, cartea ne invită să explorăm drumul interior către libertate, apartenență și iubire. O lectură vindecătoare pentru copii și adulți deopotrivă, care ne reamintește că adevărata călătorie începe în inimă, cu mult curaj! - Romelia Dragnea, Psihoterapeut

Ilustrații color de Gabriela Boicu.
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

ancuta.jiplea 12/10/2026 11:42
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte foarte draguta, cu o poveste placuta si personaje care ii atrag pe cei mici. Este potrivita pentru copiii care iubesc povestile si aventurile si poate fi o alegere frumoasa pentru lectura de seara. Recomand cu drag!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de EXTRA -10% reducere pentru viitoarea ta comandă!

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo