George Bodea, fără să afișeze aerele superioare ale unor doctcultiști contemporani, rătăcește, aproape cu umilință mistică, printre răzlogii unor întrebări, îngenunchind, cu neostenită, mult repetată evlavie, în fața sfintelor scripturi românești (
Dimitrie Cantemir,
Lucian Blaga,
Constantin Noica,
Emil Cioran etc.), pentru a fixa și repere, și contururi. Iar rătăcirea aceasta pelerinică a prins durată, a devenit carte, întreg, operă, o operă creată fără premeditare, adică în modul cel natural, cel al nevoii de a atenționa asupra curgerii clipelor. - Ion Drăgușanul
L-am admirat și l-am prețuit, văzând în el un intelectual de anvergură și, în același timp, de o impresionantă modestie. Textele sale (versuri, proză ori critică literară) sunt ale unui intelectual rafinat aflat mereu în căutarea unei expresii care să-l reprezinte și să-i rețină atenția cititorului. Se remarcă în textele lui G. Bodea nu numai o judecată echilibrată, ci și o concizie a exprimării de o remarcabilă eleganță. A înghițit rafturi întregi de cărți și a scris, ca un bucovinean ce se respectă, cumpănit, cu slovă bine gândită, mereu sine ira et studio. - Ioan Țicalo