Nae Ionescu. Teologul laic din pridvorul Bisericii

Dincolo de studii sau eseuri cu specific teologic, nu s-a scris până acum vreo monografie despre teologul sau - cu atât mai puțin - teologul laic Nae Ionescu, în afara unui demers monografic mai vechi despre relația autorului cu ortodoxia românească. E pentru prima dată când este întreprinsă o cercetare-sinteză deopotrivă a cursurilor de metafizică, filosofia religiei și, mai cu seamă, a publicisticii religioase integrale, dimensiuni care exprimă reflecția avizată a unui teolog laic, situat strategic, alături de sala de curs sau alt spațiu public, în pridvorul Bisericii.

 

Eludând  prejudecățile, speculațiile ieftine sau divagațiile entuziaste, excursul monografic a însemnat interpretarea de text fără ură sau părtinire, silogisme care au urmărit analizele și soluțiile novatoare, originale propuse de Nae Ionescu pentru evoluția credinței religioase a românilor din perioada interbelică, pentru renașterea religioasă şi identificarea, poate pentru prima dată, a specificului dat de Ortodoxie spiritualităţii răsăritene.

 

Primul capitol al cărții, „La început a fost contextul”, situează gândirea teologului laic Nae Ionescu în cadrul țesăturii spiritual-culturale a perioadei interbelice, când s-a petrecut o criză a credinței religioase și când se proiecta o „nouă spiritualitate”. Prealabilele întemeietoare ale reflecției și problematicii sale religioase, congruente cu dezbaterile din gândirea teologică europeană a vremii, sunt prezente în dialogurile purtate de Profesor în sala de curs sau la varii întâlniri publice. Aici îl descoperim în ipostaza de „Misionar al Absolutului” (capitolul al II-lea), unde am cartografiat germenele unei filosofii creștine, fenomenologia experienței religioase, înțelesul acordat metafizicii și restaurării acesteia, dar și înțelesurile cunoașterii metafizice.

 

Nu am ocolit, dimpotrivă, chestiuni care țin de faptul că avem de-a face cu un metafizician care s-a amestecat în politica zilei și a „trădat” astfel spiritualul, că a avut o atitudine etnofiletistă, care-i în fapt o erezie, că a fost acuzat de antisemitism sau că ar fi susținut câteva conferințe în închisoare despre  „Fenomenul legionar” (document improvizat dacă nu apocrif), despre acestea formulând fel de fel de arguții și Mr. Nobody, adică domnul Nimeni. Departe de strategia lui cum ira et studio, cu ură și părtinire, abordată de mulți uzurpatori, silogismele noastre au luat forma unor adevăruri calme, echilibrate, chiar dacă energia elaborării a fost întreținută de un patos al distanței (vezi capitolul „Căderea în temporal”).

 

Explorarea textuală - și nu din aer - a publicisticii religioase este dătătoare de seamă pentru ceea ce a însemnat cunoașterea intimă a mai tuturor problemelor specifice organizării și funcționării organismului numit Biserică (vezi capitolul „Teologul laic din pridvorul Bisericii”), inclusiv cu o vedere atentă la detalii, limpede, exigentă și totuși echilibrată asupra Capului Bisericii Ortodoxe Române din acel timp. Sunt de urmărit totodată diagnosticul și soluțiile propuse de Nae Ionescu pentru variile maladii ale Bisericii române, cum ar fi derapajele vieții bisericești, politica în biserică, cezaro-papismul, un catolicism care se „închircește” sau panica protestantă.

 

Adresându-se mediului teologic și academic, mai cu seamă faculțăților de teologie sau seminariilor teologice, dar și celor interesați cât de actuală este problematica religioasă interbelică, monografia propune un dialog consistent, cu textele pe masă, despre gândirea teologică a lui Nae Ionescu, beneficiind, în deschidere, de cuvintele de întâmpinare atât de pertinente ale Pr. George Remete, membru corespondent al Academiei Române, care precizează în final:

 

Cartea profesorului Ion Dur este nu numai o lucrare bine informată, argumentată și convingătoare, ci și un lucid și curajos act de credință și conștiință. Ca și Nae Ionescu, criticul Ion Dur nu caută să mulțumească, ci să trezească. - Ion Dur