Omorârea Patimilor

Patimile se misca inlauntrul nostru pentru ca sunt incuibate in noi, le-am dat binete, discutam cu ele, le ingrijim, le iubim chiar, le indreptatim, le socotim mai mici decat ale semenilor din preajma noastra si astfel amanam in mod deliberat alungarea lor. Cultivarea patimilor inseamna totodata o primejdioasa multumire de sine, un narcisism stanjenitor... Lacrimile lui Adam inaintea gradinii Raiului au fost inceputul trezviei, al curatiei, al pocaintei, spre luminare si nepatimire. Este de mare trebuinta sa se nasca in inima omului impotrivirea asupra patimii. Potrivit Traditiei ortodoxe, el trebuie sa se nevoiasca cu rabdare, staruitor, cu grija, cu sinceritate si cu smerenie pentru omorarea patimilor. Trebuie ca omul sa se linisteasca, sa-si adune mintea, sa-si concentreze puterile, sa-si cunoasca posibilitatile, sa studieze, sa se roage, sa planga, sa se smereasca, sa aiba o viata tainica. In aceasta frumoasa si sfanta lupta a omului pentru tamaduirea de patimi, Insusi Hristos este Inaintemergator, pe Carele suntem chemati sa II urmam cu credinta, cu dragoste, in chip liber, cu marinimie, cu bucurie si cu jertfelnicie.